Aceasta este boala care face ravagii pur și simplu în România. Milioane de oameni sunt afectați. După sărbători, aceasta se manifestă din ce în ce mai dur. Specialiștii vin cu cele mai bune sfaturi pentru a trece cu bine prin această perioadă dificilă.
Este una dintre cele mai frecvente, dar și grave boli din România. Milioane de oameni sunt afectați, chiar dacă mulți dintre aceștia nici măcar nu își dau seama sau refuză pur și simplu să accepte.
Depresia, boala care lovește grav
Surprinzător sau nu, depresia poate să ne afecteze chiar acum, după Sărbători. Vacanța care tocmai s-a terminat, cu zile fără program și multă relaxare, s-a întrerupt brusc. Cei mai mulți angajați s-au întors astazi la muncă. Revenirea nu este tocmai ușoară, așa că nu este de mirare că prima zi după întoarcerea din vacanța de iarnă este considerată una dintre cele mai deprimante din an.
60% dintre oameni au probleme după vacanță
Specialiștii vin cu vești noi despre această boală. „Pentru un număr mare de oameni – conform studiilor, aproximativ 60% din populația globului întâmpină o anumită dificultate atunci când se face această trecere de la zilele de vacanță la zilele de muncă. De cele mai multe ori vorbim de un sindrom post-vacanță sau de o depresie post-vacanță, o depresie de intensitate mai scăzută”, a spus la Digi24 psihologul Gaspar Gyorgy.
„Asta se întâmplă din cauza faptului că viața noastră se schimbă semnificativ. Începând cu mijlocul lunii decembrie, intrăm în acea stare specifică sărbătorilor de iarnă, rutina noastră se schimbă, mintea are mai multă libertate, ne implicăm în activități plăcute, după care, la începutul lunii ianuarie, revenim la o normalitate pe care nu de fiecare dată ne face plăcere să o trăim.
Din păcate, mulți oameni au locuri de muncă unde nu se simt foarte bine și atunci, această percepere a diferenței dintre timpul liber pe care l-am avut, petrecut cu cei dragi, fără prea multe reguli, fără prea multă structură, și revenirea la rutina noastră zilnică ne face să ne întâlnim cu niște stări nu tocmai plăcute”, a adăugat el.
Simptomele depresiei
Psihologul a explicat și care sunt simptomele depresiei post-vacanță. „S-ar putea să nu mai dormim suficient de bine, să avem un nivel de energie mult mai scăzut, o stare de anxietate”, a explicat acesta.
Dar ce putem face pentru a preveni aceste stări? „E foarte important să avem grijă de felul în care ne implicăm în viața noastră de zi cu zi, să încercăm să ne dăm timpul necesar pentru a reveni la această rutină. Majoritatea oamenilor au nevoie de 2-3 săptămâni pentru a-și reintra în normal.
De asemenea, să fim atenți la comportamentul nostru alimentar. În perioada sărbătorilor, de cele mai multe ori nu consumăm mâncărurile cele mai sănătoase, consumul de alcool crește foarte mult și acestea sunt corelate cu depresia”, a spus Gaspar Gyorgy.
„Dacă am putea fi atenți la ce mâncăm, să consumăm mai multe lichide, să avem o rutină a somnului, să ne implicăm în activități fizice, toate acestea sunt comportamente care ne ajută.
Și, de asemenea, să ne amintim că această revenire la activitatea noastră nu durează foarte multă vreme, de regulă 2-3 săptămâni, după care mintea s-a reobișnuit, iar în această perioadă să vorbim cu oamenii de încredere despre ce trăim, cum ne simțim, să ne exprimăm gândurile”, a adăugat el.