Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunțat, pe 30 ianuarie, epidemie de gripă, după ce au fost înregistrate zeci de decese din cauza virusului, de la începutul acestui sezon.
Ministrul a precizat că obiectivul ministerului este reducerea numărului de cazuri severe şi de decese din cauza gripei.
Încă patru persoane au murit din cauza gripei, numărul deceselor ajungând în prezent la 135, potrivit ultimei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Ultimele decese au fost înregistrate în Giurgiu, Sibiu, Mureş şi Brăila.
Este vorba despre două femei – una de 26 de ani din Giurgiu şi cealaltă de 50 de ani din Sibiu -, precum şi de doi bărbaţi, unul de 87 de ani din Mureş şi altul de 50 de ani din Brăila, toţi cu virus gripal de tip A confirmat.
Niciunul dintre cei patru nu a fost vaccinat antigripal. Cele două femei nu aveau condiţii medicale preexistente cunoscute.