Aproximativ 20% din populația României se confruntă cu dureri de stomac, acestea putând fi resimțite ca arsură, presiune, senzație de prea plin, jenă sau pur și simplu durere.
Cele mai frecvente cauze ale durerii de stomac
„Cauzele durerii de stomac sunt diverse, de la dereglări funcționale la gastrită de diferite cauze, ulcer peptic și cancer. Conform studiilor endoscopice, mai mult de 70% din pacienții cu durere de stomac au dispepsie funcțională;
Cu alte cuvinte, deși persoanele respective au durere de stomac, nu se decelează o boală organică. Sub 10% din pacienții cu dureri de stomac au ulcer și la mai puțin de 1% se identifică o tumoră.
Durerea în abdomenul superior poate să apară însă și în afecțiuni colecistice (colecistită, litiază biliară), pancreatice (pancreatită acută sau cronică, tumori de pancreas, formațiuni chistice), hepatice (tumori hepatice, tromboză de vena porta), sau cu originea în intestinul subțire sau gros (ulcer duodenal, duodenită, intestin iritabil, tumori intestinale, apendicită acută).
Caracterele durerii și examenul clinic nu pot stabili întotdeauna apartenența durerii și atunci apelăm la analize, la explorări imagistice (ecografie abdominală, CT/RMN) sau la explorări endoscopice,” afirmă Dr. Elena Ciupercă, medic primar gastroenterolog în cadrul Clinicii DigestMed.
Afecțiuni grave care se pot ascunde în spatele banalei dureri de stomac
Există cazuri în care durerea de stomac ascunde afecțiuni grave, motiv pentru care este important să fim atenți la anumite semne de alarmă.
Pacientul ar trebui să se îngrijoreze dacă durerea de stomac debutează la vârsta de peste 45-50 de ani, dacă resimte tulburări la înghițire, anemie, dacă are un istoric familial de cancer gastric, dacă se confruntă cu o scădere neintenționată în greutate, cu vărsături persistente, ori dacă asociaza sângerare digestiva superioara, situație în care varsă sânge roșu sau digerat, cu aspect de zaț de cafea, ori are scaune negre, lucioase ca păcura, cu sânge digerat.
„Probabil boala de care ne temem cel mai mult este cancerul gastric, care adesea este diagnosticat în stadii avansate și are un prognostic prost, cu o rată de supraviețuire de aproximativ 27% la 5 ani.
În alte situații poate fi vorba despre o patologie tumorală cu altă origine (ficat/pancreas/colecist) sau despre o afecțiune acută care necesită evaluare și intervenție medicamentoasă sau chirurgicală promptă (colecistită acută, pancreatită acută, apendicită acută);
În toate aceste situații, durerea poate avea aceeași localizare ca durerea de stomac și ne poate „păcăli”.
Tocmai de aceea, prezentarea la medicul specialist este recomandată pentru evaluare completă și diagnostic precis. Chiar în absența semnelor de alarmă, dacă durerea nu cedează la măsuri de dietă și tratament simptomatic este important să ne prezentăm la medicul specialist pentru investigații și tratament specific,” adaugă Dr. Elena Ciupercă.
Factori de risc asociați durerilor de stomac
Alimentația necorespunzătoare, cu mese „sărite”, cu consum crescut de alimente acre sau iuți, băuturile carbogazoase, fumatul, alcoolul și stresul pot contribui la apariția și persistența durerilor de stomac.
„O cauză frecventă a afecțiunilor stomacului este o bacterie extrem de răspândită, Helicobacter pylori. Din păcate, incidența infecției cu Helicobacter pylori se menține crescută în țara noastră, la aceasta contribuind și tratamentele incomplete sau inadecvate folosite.
O altă cauză pentru durerile de stomac o reprezintă folosirea medicamentelor antialgice și a aspirinei în doză mică în afecțiunile cardiologice.
Persoanele în vârstă au frecvent boli osteoarticulare degenerative și/sau boli cardiace și primesc atât antialgice, în special antiinflamatoare nonsteroidiene cât și aspirină în doză cardiologică; acestea pot da dureri de stomac, eroziuni sau chiar ulcer gastric,” afirmă Dr. Elena Ciupercă.
Dieta recomandată persoanelor care au frecvent dureri de stomac
Menținerea unui program de mese regulate, la aproximativ 3-4 ore distanță, lipsa exceselor, evitarea alimentelor care cresc secreția acidă la nivelul stomacului (condimente iuți, alimente acre, băuturi carbogazoase, cafea, alcool) și a celor care reduc evacuarea stomacului, ducând astfel la distensia lui (grăsimi, dulciuri concentrate) sunt măsuri importante în cazul persoanelor care se confruntă frecvent cu dureri de stomac.
„De asemenea, atunci când avem nevoie de un medicament pentru durere se recomandă să îl luăm după masă, cu multă apă și doar când este într-adevăr necesar; este bine să optăm pentru analgezicele care afectează mai puțin stomacul, cum este acetaminofenul (Paracetamol).
Atunci când durerile sunt ușoare și nu sunt prezente semne de alarmă putem încerca să le calmăm prin măsuri de dietă și tratament cu medicamente care se pot achiziționa fără prescripție medicală.
Din această categorie fac parte antiacidele și medicamentele antisecretorii (fie de tipul antihistaminicelor anti receptori H2, cum este famotidina, fie de tipul inhibitorilor de pompă de protoni: omeprazol, lansoprazol, pantoprazol, esomeprazol).
Un astfel de tratament fara presciptie si evaluare medicala se ia pe termen scurt, de maxim 4-6 săptămâni”, avertizează Dr. Elena Ciupercă.