Medicul Sandra Alexiu, care este membru de onoare al Societăţii Române de Microbiologie şi, în același timp, preşedinte al Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti – Ilfov, a recomandat vaccinarea împotriva meningitei meningococică, care este o boală extrem de periculoasă în rândul adolescenţilor şi sugarilor.

Medicul Sandra Alexiu a venit cu o reacție de răspuns după ce un adolescent în vârstă de 19 ani a murit la Iaşi din cauza meningitei meningococice

De asemenea, medicul a afirmat că boala poate ucide fulgerător, în timp de 48 de ore, iar singura salvare este doar vaccinarea. „Da, e scump, dar, după ce îţi pierzi copilul, nu va mai conta”, a afirmat medicul Sandra Alexiu.

Sandra Alexiu a reacţionat, marţi, 25 octombrie, după ce un adolescent în vârstă de 19 ani a murit la Iaşi din cauza meningitei meningococice.

„E un lucru de care scriem şi spunem de mult. O tragedie fără margini, nu doar pentru familie, ci pentru toată societatea. Acest copil care a murit ar fi putut fi colegul nostru în câţiva ani! Meningita meningococică te omoară fulgerător, în maxim 48 de ore. Şi e extrem de contagioasă, toţi contacţii sunt în pericol”, a scris, marţi, 25 octombrie, pe pagina sa de Facebook, Sandra Alexiu.

Doza de vaccin împotriva bolii costă aproximativ 100 de euro

Potrivit declarațiilor medicului, singura cale de a evita contactul cu meningita meningococică este administrarea vaccinului împotriva bolii.

„Da, e scump, dar, după ce îţi pierzi copilul, nu va mai conta! Iar cel mai mare risc îl au adolescenţii şi sugarii! E cam 100 de euro doza de vaccin meningococic, iar la adolescenţi trebuie două doze la interval de 6 luni. E o investiţie extraordinar de importantă care salvează viaţa!”, a mai scris medicul pe Facebook.

Potrivit publicației www.ziaruldeiasi.ro, un tânăr în vârstă de 19 ani, care și-a început cursurile universitare de doar trei săptămâni, a decedat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, în urma unui stop cardio-respirator, la scurt timp după ce a fost diagnosticat cu meningită meningococică.

Boala meningococică este o afecțiune bacteriană acută determinată de Neisseria meningitidis cunoscută și ca meningococ. Principalele forme de manifestare ale bolii meningococice (BMI) sunt meningita acută purulentă şi septicemia, cel mai frecvent fiind afectate persoanele cu imunitate deficitară din zonele aglomerate şi cu contacte strânse.