Haos în unitățile sanitare din România. Un val de pneumonii afectează din ce în ce mai mulți copii. În acest sens, medicii trag un semnal de alarmă. Cele mai multe cadre medicale spun că este vorba despre un fenomen neobișnuit pentru această perioadă a anului.
În ceea ce privește cauzele, redeschidere școlilor cu mult mai devreme decât până acum, dar și vremea rece după un val de caniculă ar putea fi cele care au declanșat acest val fără precedent de îmbolnăviri.
O reacție în acest sens a venit de la Ana Maria Daviţoiu, medic primar pediatrie la Spitalul de copii Victor Gomoiu din Capitală, şeful secţiei clinice pediatrie 1 – secţie în care se tratează patologia respiratorie.
Explozie de cazuri de pneumonie în spitalele din România
Într-un interviu acordat pentru news.ro, aceasta e explicat că medicii din spital se confruntă în această perioadă cu multe cazuri neobişnuite pentru luna septembrie, cazuri pe care le întâlnesc de obicei în perioada de iarnă. Totodată, medicul a mai explicat că cei mai vulnerabili sunt de această data copiii mai mari.
La rândul său, medicul Beatrice Mahler a explicat că există și cazuri de forme atipice, mai exact, anumiți agenți patogeni întâlniți anterior în pandemie.
Totodată, ea a explicat și că există o imunitate foarte scăzută, iar mulți pacienți au ajuns să renunțe la tratamente, deși suferă de boli cronice. Referitor la situația copiilor, aici lucrurile arată mai bine în condițiile în care aceștia au șansa să se vindece mai repede față de adulți.
Beatrice Mahler, despre cazurile de pneumonii din spital
„Este într-adevăr o creștere a numărului de pacienți care vin cu pneumonii și constatăm, pe lângă faptul că au pneumonie și sunt forme atipice, agenți patogeni pe care noi i-am întâlnit anterior pandemiei.
Există o imunitate scăzută, foarte mulți pacienți cu boli cronice au renunțat la tratament. Ca noi toți, și copiii sunt expuși la infecții. Din fericire, copiii sunt expuși la infecții virale. Șansa ca o infecție virală să treacă și să se rezolve, în cazul în care copilul are o imunitate bună, este mult mai mare comparativ cu adultul, unde cred că grija trebuie s-o avem tot către cel vârstnici”, a declarat Dr. Beatrice Mahler, manager al Institutului ”Marius Nasta” din București, la Antena 3.
Și medicul Mihai Craiu a tras un semnal de alarmă încă de săptămâna trecută. Acesta a venit cu recomandări pentru părinţii copiilor care prezintă simptomele unei infecţii. Potrivit medicului, cei mici ar trebui teoretic să stea acasă 7 zile, perioadă în care sunt bolnavi.