România este țara din UE cu cele mai multe cazuri de tuberculoză
Potrivit informațiilor transmise de Centrul European de Prevenție şi Control al Bolilor, țara noastră are cele mai multe cazuri de tuberculoză din Uniunea Europeană (UE).
De exemplu, anul trecut, au fost înregistrate 8824 de cazuri de tuberculoză, adică cu 15% mai multe decât în 2021. În 2022, cele mai multe cazuri de tuberculoza au fost înregistrate în municipiul București și în județele Iași, Dolj, Constanța și Bacău.
„Pandemia a scăzut accesibilitatea populației la servicii de sănătate. Tuberculoza este o boală în general tăcută. Pacientul ajunge la doctor după mai mult timp decât ar trebui. Orice tuse care persistă peste trei săptămâni, chiar tratată de medicul de familie, are indicația de a ajunge la specialist.
Evoluția în sine a bolii duce la erodarea țesutului pulmonar care poate să prindă și vasele de sânge și atunci există riscul unei hemoptizii, deci tuse cu sânge, care să fie fatală”, a declarat, duminică, Lavinia Danciu, directorul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, în cadrul unei emisiuni TV de pe Antena 3 CNN.
Despre tuberculoză
Tuberculoza este o afecțiune contagioasă, potențial fatală dacă este netratată. Ea afectează, de obicei, plămânii, deși poate afecta aproape orice organ. În fiecare secundă, pe glob, se produce o nouă infecție TBC. Se crede că aproximativ o treime din toți oamenii sunt infectați, dar din fericire, majoritatea au o infecție latentă, doar un mic procent din aceste infecții progreseaza la tuberculoză activă (5-10%).
TBC pare să fie una dintre cele mai vechi boli, fiind semnalată încă din perioada Egiptului Antic. Hipocrate credea, în jurul anului 460 înainte de Hristos, că ftizia, asa cum a fost numită această boală în trecut, era cea mai răspândită boală din Grecia.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), cele mai multe cazuri sunt înregistrate la bărbați (57%), dar sunt afectați și copiii sub 15 ani (11%). Odată cu apariția antibioticelor antituberculoase la sfârșitul anilor 40, lupta împotriva tuberculozei părea câștigată. Cu toate acestea, din cauza unor factori, precum resursele inadecvate de sănaăate publică, răspunsul imunitar săazut din SIDA, dezvoltarea rezistenței la medicamente și sărăcia extremă din unele zone, tuberculoza continuă să fie o boală mortală, potrivit informațiilor de pe site-ul oficial al rețelei private de sănătate „Regina Maria”.
Cum se transmite tuberculoza?
Potrivit sursei citate anterior, tuberculoza se transmite pe cale aeriană, prin inhalarea unor particule infime, sub 5 μ în diametru, numite nuclee de picătură (rezultate din deshidratarea picăturilor lui Pflugge) care conțin bacili tuberculoși și pot rămâne suspendate în curenții de aer din cameră timp de câteva ore, crescând șansa de răspândire. Aceste particule sunt eliminate de pacienții cu TBC activă prin tuse, cântat, vorbire, strănut.
În ciuda acestui fapt, contactul cu suprafețele contaminate, haine, alimente și aparate respiratorii ale pacienților, nu pare să faciliteze răspândirea tuberculozei, iar picăturile lui Pflugge par să fie mult prea mari pentru a ajunge în alveolele profunde ale plămânului. Bacilul se transmite mai ușor în spații închise supraaglomerate, slab ventilate; în consecință, persoanele care trăiesc în sărăcie sau în instituții sunt expuse unui risc deosebit. Practicienii din domeniul sănătății care au contact strâns cu cazuri active au un risc crescut.