”Boala limbii albastre” se extinde: aproape 300 cazuri confirmate și suspiciuni în Buzău

În judeţul Buzău au fost identificate până luni 63 de focare active, cu aproape 100 de animale bolnave şi peste 200 de suspiciuni, cu cinci animale moarte, două vaci şi trei ovine.

,,Boala limbii albastre' a fost confirmată în 19 unităţi administrativ-teritoriale, dar există şi peste 200 de suspiciuni în alte localităţi al căror probe au fost trimise la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală', a declarat luni pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Călin Iosif.



Potrivit sursei citate, îmbucurător este că focarele se limitează la zona de munte, doar în două localităţi de câmpie, Poşta Câlnău şi C.A.Rosetti, întâlnindu-se acest virus.



'Virusul a fost semnalat şi într-o localitate din Câmpia Bărăganului, este vorba de comuna C.A.Rosetti, unde o bovină a murit, dar 'boala limbii albastre' nu a depăşit deocamdată vechiul perimetru datorită şi măsurii de închidere a târgurilor şi oboarelor pentru rumegătoare şi instituirea unor restricţii de mişcare a animalelor', a mai spus sursa citată.



Pe 22 august, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a depistat primele probe pozitive pentru boala limbii albastre.



,,Boala limbii albastre' este cauzată de un virus transmis de o insectă. Această boală nu se transmite la om şi nici de la animal la animal, dar produce însemnate pagube economice. 

 

Sursa: Agerpres