Boala teribilă care afectează milioane de oameni! Efecte adverse extrem de grave. Ce au descoperit specialiştii

Oameni populaţie români

Sursă: Dreamstime

Pandemia de coronavirus a afectat întreaga planetă și a plasat alte afecțiuni sau boli pe plan secundar. Un nou studiu scoate această boală dintr-un con de umbră și arată cât de periculoasă poate fi.

Boala teribilă care afectează milioane de oameni! Efecte adverse extrem de grave. Ce au descoperit specialiştii

Deși nimeni nu prea vorbește despre ea, depresia este o boală extrem de comună, mai ales în perioada pandemiei. Recent, cercetătorii au descoperit noi informații despre aceasta.

Potrivit unui studiu efectuat de Universitatea din Helsinki, depresia poate afecta percepția asupra lucrurilor. Cercetătorii, specializați în psihiatrie și psihologie, au precizat că studiul efectuat confirmă faptul că procesarea informațiilor vizuale este afectată la persoanele deprimate. Acest lucru este asociat cu cu procesarea informațiilor în cortexul cerebral, notează Science Daily.

Ce s-a descoperit

Studiul, publicat luni în Journal of Psychiatry and Neuroscience, arată că procesarea informațiilor vizuale de către pacienții cu depresie a fost comparată cu cea a unui grup de control prin utilizarea a două teste vizuale. În cazul testelor de percepție, subiecţii studiaţi au comparat luminozitatea şi contrastul în cazul unor tipare simple.

”Ceea ce a fost surprinzător a fost faptul că pacienţii deprimaţi au perceput contrastul imaginilor prezentate în mod diferit faţă de persoanele non-depresive”, a declarat Viljami Salmela, colaborator ştiinţific la Academia Finlandeză.

Studiul arată că pacienții care sufereau de depresie au perceput iluzia vizuală prezentată ca fiind mai puțin intensă, în timp ce contrastul l-au văzut mai puternic față de cei care nu suferă de această boală.

”Contrastul a fost suprimat cu aproximativ 20% în rândul subiecţilor nedepresivi, în timp ce cifra corespunzătoare pentru pacienţii cu depresie a fost de aproximativ 5%”, a explicat Salmela.

Cercetările suplimentare sunt necesare

Pentru a înțelege apariția tulburărilor mintale este nevoie de identificarea modificărilor funcției cerebrale care le provoacă. Identificarea este importantă pentru a putea înțelege mai bine motivul pentru care apar acest turbulențe și cum pot fi dezvoltate terapii eficiente. Din acest considerent, medicii susțin că este necesar să se efectueze mai multe cercetări pe tema impactului depresiei asupra procesării informațiilor vizuale de către creier.

”Ar fi benefic să se evalueze şi să se dezvolte în continuare utilitatea testelor de percepţie, atât ca metode de cercetare, cât şi ca modalităţi potenţiale de identificare a tulburărilor de procesare a informaţiilor la pacienţi”, a spus Salmela.

Aceste teste ar putea fi un instrument suplimentar atunci când se verifică gradul de eficacitate al unei terapii.

„Depresia nu poate fi identificată, însă, prin testarea percepţiei vizuale, deoarece diferenţele observate sunt mici şi se manifestă în mod specific atunci când sunt comparate grupurile”, a precizat Viljami Salmela.

 

Sursă foto:Dreamstime