Roy Taylor, profesor la Universitatea din Newcastle, a spus că, dacă oamenii își dau seama că nu mai încap în pantalonii de aceeași mărime, înseamnă că „au prea multă grăsime”. Iar asta înseamnă un risc foarte mare de a dezvolta diabet de tip 2.

Profesorul a vorbit despre un studiu timpuriu care a indicat că pacienții cu diabet de tip 2 care aveau o greutate normală pot pierde în greutate și pot intra în remisiune, în cadrul reuniunii anuale a Asociației Europene pentru Cercetarea Diabetului, scrie The Guardian.

Reducerea greutății, vindecarea ”bolii”

Reducerea cu 10 până la 15% a greutății corporale a ajutat opt din doisprezece pacienți să își ”vindece” boala. Indivizii, care sufereau de diabet de tip 2 în timp ce aveau un indice de masă corporală (IMC) ”normal”, au reușit să reducă nivelul de grăsime din ficat și pancreas, precum și să restabilească funcția celulelor producătoare de insulină din pancreas.

Cercetătorului principal a spus că „Medicii au tendința de a presupune că diabetul de tip 2 are o cauză diferită la cei care nu sunt supraponderali. Ceea ce am demonstrat este că, dacă cei cu o greutate normală pierd între 10 și 15% din greutate, au șanse foarte mari să scape de diabet”.

Cum se poate pierde în greutate?

Pacienții, care aveau un IMC mediu de 24,5, au fost supuși unui regim de slăbire care cuprindea o dietă lichidă hipocalorică de două săptămâni, în care au consumat doar 800 de calorii pe zi prin supe și băuturi.

Pacienții au trecut prin trei runde de această terapie, pierzând între 10 și 15% din greutatea corporală.

După pierderea in greutate, analizele au arătat că grăsimea din ficat a scăzut, iar diabetul de tip 2 a intrat în remisiune la opt dintre cele 12 persoane. Astfel se caracterizează prin faptul că nivelul de zahăr din sânge este sub control și pacienții nu mai au nevoie de medicamente.

Potrivit profesorului, deși preliminare, rezultatele „demonstrează foarte clar că diabetul nu este cauzat de obezitate, ci de faptul că ești prea greu pentru propriul corp”.

Acesta a mai spus că poți dezvolta diabet, chiar dacă nu ești supraponderal.

„Dacă nu puteți intra în pantaloni de aceeași mărime acum, înseamnă că aveți prea multă grăsime și, prin urmare, riscați să dezvoltați diabet de tip 2, chiar dacă nu sunteți supraponderal”.

Descoperirile au fost lăudate de Dr. Lucy Chambers, șefa departamentului de comunicare în domeniul cercetării de la Diabetes UK, care a sponsorizat studiul, cu toate că a atenționat că acestea sunt doar preliminare, urmând ca datele complete să fie prezentate în 2022.