“Premierul Emil Boc a subliniat, la întâlnirea avută cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, că noile reglementări din Codul Fiscal, adoptate de Guvern, vor acţiona în două direcţii: pe de o parte pentru reducerea birocraţiei în administrarea financiară prin introducerea unui sistem simplificat, iar, pe de altă parte, în scopul prevenirii şi combaterea evaziunii fiscal”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Astfel, pentru componenta legată de verificarea situaţiilor fiscale ale persoanelor fizice, va fi înfiinţat un departament specializat în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. De asemenea, procedurile şi modalitatea de verificare a situaţiilor fiscale se va face pe baza a trei metode: metoda cheltuielilor efective, metoda fluxurilor financiare, metoda patrimoniului.
“Aceste reglementări vor fi detaliate în normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, care vor fi definitivate în urma consultărilor pe care ANAF le va avea cu specialişti din mai multe state europene, precum şi din Statele Unite ale Americii”, a precizat sursa citată.
Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea Codului fiscal, nr. 117/2010 include o serie de prevederi între care introducerea opţiunii, pentru microîntreprinderile a căror cifră de afaceri reprezintă echivalentul sumei de până la 100.000 de euro pentru anul precedent şi care au până la 9 salariaţi, între plata unui impozit pe profit de 16% şi plata unei taxe de 3% din venituri, precum şi impozitarea cu 16% a veniturilor nedeclarate a căror natură nu este cunoscută la momentul controlului de către ANAF.
De asemenea, se instituie declaraţia unică privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, a completat Executivul.
Primul-ministru Emil Boc a avut, marţi, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, şi cu responsabili din minister.
Boc: ANAF se va consulta cu specialişti europeni şi americani pentru a elabora normele de aplicare a Codului Fiscal
4 ianuarie 2011, 18:12
Ultima modificare în 4 ianuarie 2011, 20:12
Premierul Emil Boc apreciează că aplicarea noilor prevederi ale Codului Fiscal va reduce birocraţia şi evaziunea fiscală. Pentru punerea în practică a noilor reglementări reprezentanţii ANAF se vor consulta cu specialişti europeni şi americani.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Nu sunt drumuri naţionale blocate din cauza ninsorii
- 37 miliarde dolari, despăgubiri plătite de asigurători în 2010
- Cum şi-au transformat americanii copiii în sclavi
- Câți kilometri de autostradă vom avea la finalul acestui an?
- Finanţele s-au răzgândit: vor calcula in continuare impozitul anual pentru PFA
- Soluția banilor mulți și ieftini este riscantă
- Asigurarea locuințelor, obligatorie din luna iulie
- Ajutoare pentru producătorii de lapte
- Dacia se vinde mai bine în Franţa decât în România
- Rezervele valutare ale BNR au crescut în 2010 cu aproape 4,13 miliarde euro