El a arătat că de cele mai multe ori variantele Codului Muncii au fost adoptate prin asumarea răspunderii Executivului.
“Decizia va fi luată în Guvern după discuţiile care le vom avea cu toate grupurile parlamentare. Ce pot să vă spun este că de fiecare dată când s-a adoptat un Cod al Muncii s-a avut în vedere practic de cele mai multe ori procedura asumării răspunderii. Şi în 2003 când s-a adoptat actualul Cod al Muncii, tot procedura asumării a fost avută în vedere.
Dacă nu exista această procedură cu greu practic se pot compatibiliza diversele interese care există în jurul Codului Muncii, ci doar printr-o procedură coerentă care să dea coerenţă prevederilor din diverse articole ale Codului pot fi susţinute şi promovate”, a spus Boc după discuţiile avute cu membrii grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.
Varianta procedurii parlamentare obişnuite ar implica riscul de a nu se adopta un Cod al Muncii coherent, crede Boc. “Astfel există riscul să nu se adopte un cod coerent care să reprezinte interesele societăţii ca întreg şi din acest punct de vedere am ales modalitatea asumării răspunderii”, a precizat premierul.
Boc: Asumarea răspunderii, cea mai bună modalitate de a adopta Codul Muncii
21 februarie 2011, 17:52
Ultima modificare în 21 februarie 2011, 19:52
Decizia privind procedura de adoptare a Codului muncii va fi luată în cadrul Guvernului după consultările cu grupurile parlamentare de la putere, a spus premierul Emil Boc.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Cum au adus concertele afaceri de cinci ori mai mari în plină criză
- Alpha Bank a respins oferta de preluare făcută de National Bank of Greece
- Compania unde jocul pe computer este trecut în fișa postului
- 94.300 mp de spaţii industriale au fost închiriaţi în 2010
- La Tribune: “Incredibilul succes european al Daciei”
- Știați că atunci când te întâlnești prima oară cu un partener de afaceri trebuie să porți o cămașă bleu?
- Cum se fabrică un Maserati
- Va construi Dacia un automobil hibrid precum Toyota Prius?
- Forza Rossa a anunțat oficial preluarea importului Lotus
- Pentru ce sumă îți asiguri casa?