El a spus sâmbătă că în judeţul Constanţa există în prezent unul dintre cele mai importante şantiere de infrastructură din România, trei obiective fundamentale urmând să fie date în exploatare în anul în curs.

”Sunt acum 11 miliarde de euro în proiecte europene în implementare, care vor schimba din temelii faţa României, şi mai sunt 35 de miliarde de lei în bugetul de stat, bani pentru investiţii. Din aceşti bani, o parte se regăsesc şi la dumneavoastră în judeţ, practic, în Constanţa avem unul dintre cele mai importante şantiere de infrastructură din România în momentul de faţă.

Fie că vorbim de autostradă, fie că vorbim de centura municipiului Constanţa, fie că vorbim de calea ferată Bucureşti-Constanţa, sunt trei obiective fundamentale la care se va lucra cu toate motoarele încinse anul acesta şi vor fi date în exploatare. Spun exploatare pentru că forma lor finală se va rezolva după ce unele probleme legate de unele situri arheologice şi descărcări de sarcină arheologică se vor rezolva pe anumite porţiuni din tronsoanele de autostradă.

Iar la vară, pe calea ferată, începând cu luna iulie, vom face sub două ore treizeci de la Bucureşti la Constanţa pentru a veni pe litoralul României, lucrare care va fi finalizată în ceea ce înseamnă calea ferată”, a afirmat Emil Boc, la reuniunea Consiliului Judeţean de Coordonare (CJC) al PDL Constanţa.

Precizarea respectivă a fost făcută în contextul în care, conform premierului, prioritatea „majoră” a actualului guvern este în continuare realizarea de investiţii şi crearea de locuri de muncă.

”Banii pe care îi împrumutăm, din deficitul ăla de 4,4%, se duc cu prioritate în aceste investiţii care ne generează locuri de muncă şi această creştere economică pe care România o va avea”, a spus primul-ministru.

Emil Boc a susţinut că România are toate şansele să iasă din recesiune, prin înregistrarea unei creşteri economice, consecutiv, şi la sfârşitul primului trimestru din 2011, ieşirea din recesiune însemnând „primul pas” spre ieşirea din criză.

Referitor la ieşirea ţării din criză, premierul a afirmat că aceasta înseamnă „consolidarea reformelor începute, cheltuirea banilor cu prioritate spre investiţii şi grija de a crea mai multe locuri de muncă”.
Sursa: Agerpres