România va fi ferită de pericolele în care se află alte state, ca Grecia sau Irlanda, datorită măsurile luate în ultimii doi ani, dar cu o condiţie, ca Parlamentul să voteze bugetul pe 2011, a spus premierul Emil Boc în Plenul reunite la debutul dezbaterilor pe legea bugetului de stat pe anul viitor.
“După doi ani de greutăţi pentru români, de suferninţe cauzate de măsurile de austeritate, rezultatele încep să se concretizeze, inclusiv în alocările bugetare.
Acest buget pune capăt căderii economice a României în perioada crizei mondiale. România depăşeşte partea cea mai grea a crizei trecând de la scădere la creştere economică, de la recesiune la ieşire din recesiune”, a spus Boc.
El s-a arătat convins că anul viitor va avea creştere economică. “În 2011 vom avea o creştere economică de 1,5%. Nu este substanţială, dar este sănătoasă, cu acoperire în toate sectoarele economiei”, a arătat Boc.
Premierul spune că bugetul pe 2011 “sintetizează sănătatea măsurilor luate în ultimii doi ani şi ca ţară începem să culegem roadele acestor măsuri”.
“Acest buget concretizează succesul adoptării legii pensiilor, a responsabilităţii fiscale, a celei privind salarizarea bugetarilor, a Legii educaţiei naţionale. Aceste legi au schimbat din temelii domeniile respective şi au dus la un buget care să acopere riscurile. România va fi ferită de pericolele în care se află alte state, ca Grecia sau Irlanda. Acest buget este o poliţă de asigurare că România nu va intra în nici un fel de derapaj. Cu o condiţie, ca bugetul să fie aprobat”, a mai arătat Boc.