Astfel, în cadrul Comitetului interministerial pentru monitorizarea absorbţiei fondurilor comunitare, premierul a solicitat miniștrilor să aplice sancţiuni beneficiarilor care înregistrează întârzieri în implementarea proiectelor faţă de graficele asumate iniţial, la semnarea contractelor de finanţare, astfel încât fondurile să fie utilizate pentru alte proiecte europene.
De asemenea, premierul a cerut miniştrilor şi secretarilor de stat rigoare în ceea ce înseamnă respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice.
În acest context, şeful Executivului a solicitat aplicarea unor măsuri dure, potrivit legii, care să meargă de la impunerea de corecţii financiare până la rezilierea contractelor de finanţare.
Totodată, Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice va elabora seturi de instrucţiuni şi recomandări pentru Autorităţile contractate referitoare la criteriile de selecţie şi verificare standard, situaţiile în care se pot accelera procedurile de achiziţii publice, precum şi alte măsuri de bune practici. Scopul este acela de a oferi un cadru clar şi transparent pentru cei care derulează proceduri de achiziţii publice în vederea evitării neregulilor.
Boc cere miniștrilor să rezilieze contractele finanțate din bani europeni dacă beneficiarii nu respectă termenele
14 iulie 2011, 16:31
Ultima modificare în 14 iulie 2011, 19:31
Premierul Emil Boc a cerut miniştrilor să aplice sancţiuni beneficiarilor fondurilor europene care nu-şi respectă termenele, iar fondurile să meargă spre alte proiecte.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Victor Ponta: „Cred că Oprescu va fi reales primar general”
- Liga Arabă face apel la Washington să nu se mai amestece în problemele Siriei
- RATB introduce transportul public de noapte
- Un tribunal britanic amână decizia privind extrădarea lui Assange în Suedia
- WikiLeaks depune o plângere la Bruxelles împotriva Visa şi MasterCard
- Secrete ale consilierilor Pentagonului, publicate online de „Anonymous”
- Consiliul Concurenţei va fi mai puternic
- Udrea şi Oprescu au semnat primele contracte de finanţare prin POR pentru Bucureşti
- Noul Cod al Muncii: 525 de angajatori cercetaţi penal
- Udrea: „Finanţarea proiectelor care nu demarează în mai puţin de şase luni de la semnare va fi retrasă”