Premierul Emil Boc a solicitat ministerelor să emită ordinele de începere a lucrărilor la proiectele de investiţii finanţate de la buget şi programate pentru trimestrele III şi IV ale anului, precizând că sumele bugetate pentru ultimul trimestru vor fi utilizate, unde va fi posibil, în trimestrul 3, transmite Mediafax.
Premierul a prezentat această măsură ca fiind „o decizie politică”.
„Am luat şi o decizie politică în materia susţinerii activităţilor de investiţii, stabilind foarte clar ca ministerele să dea ordin de începere a lucrărilor pentru toate obiectivele de investiţii aflate în finanţare de la bugetul de stat, astfel încât în trimestrul III şi IV să ne îndeplinim toate obiectivele legate de investiţiile publice. A mai aştepta, aşa cum mai există în unele ministere, ca ordinele de executare ale ministerelor să vină în trimestrul IV înseamnă să condamnăm România la blocaj investiţional şi să nu ne realizăm obiectivele pe care ni le-am propus în legea bugetului de stat, la capitolul investiţii”, a spus Boc.
El a precizat că, acolo unde este posibil, banii prevăzuţi să fie cheltuiţi în trimestrul IV vor fi traşi în trimestrul III pentru realizarea plăţilor.
SURSA: Mediafax