Majorarea TVA a reprezentat singura alternativă imediată şi legală pentru a limita deficitul, după ce Curtea Constituţională a respins reducerea pensiilor, consideră premierul Emil Boc, care a răspuns astfel aformaţiilor preşedintelui Traian Băsescu privind creşterea taxei pe valoarea adăugată.

„După decizia Curţii Constituţionale, nu am avut la dispoziţie o altă alternativă imediată şi legală alta decât aceea de majorare a TVA”, a răspuns Boc la solicitarea presei de a comenta declaraţiile preşedintelui privind majorarea TVA.

Solicitat să comenteze şi declraţia preşedintelui privind impozitarea tuturor veniturilor, Boc a arătat că discuţia referitoare la politica fiscală pentru 2011 va începe în toamna acestui an, împreună cu experţii nou-înfiinţatului Consiliu Fiscal.

„Pentru 2011 va fi un nou buget şi acum s-a aprobat şi Consiliul Fiscal care va lucra împreună cu Guvernul la strategia fiscal-bugetară pentru 2011 şi pentru anii următori, iar discuţia va începe practic în această toamnă, pentru o nouă politică fiscală pentru 2011”, a spus premierul.

În ceea ce priveşte probabilitatea încheierii unui nou acord cu FMI, şeful Guvernului a susţinut că în prezent nu există niciun fel de discuţie pe această temă.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la postul public de radio, că speră ca, de la 1 ianuarie, Guvernul să nu majoreze din nou TVA, fără să fi impozitat toate veniturile, inclusiv pensiile.

„Mi-am asumat tot oprobiul anunţului cu reducerea pensiilor. Exista şi altă variantă: impozitarea pensiilor, cota unică introdusă la pensii. Cred că suntem într-un clişeu. Eu nu spun că pensionarii au venituri suficiente, dar, privind pe statisticile oficiale din 2007, sărăcia la nivelul pensionarilor este de 15,7%, iar în zona celor tineri este de 37%. Cred că a venit timpul să ieşim din clişee şi din poveşti”, a declarat Băsescu.

El a spus că nu a fost un susţinător al creşterii TVA, aceasta fiind o greşeală pentru că nu a operat acolo unde este „cancerul în buget”.

Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat că a contracta un nou împrumut în 2011 de la FMI pentru consum ar reprezenta „soluţia distrugerii viitorului României”, el propunând ca, dacă se mai împrumută bani, aceştia să fie cheltuiţi doar pentru autostrăzi, diguri şi căi ferate.

SURSA: Mediafax