Din perspectiva României, lucrurile sunt sub control. Cu condiţia să nu facem excese, a declarat premierul Emil Boc înaintea reuniunii de criză de la Palatul Cotroceni convocată de preşedintele Traian Băsescu.
La Palatul Cotroceni a început, la ora 17.00, o întâlnire a preşedintelui României, Traian Băsescu, cu primul-ministru Emil Boc, cu guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, cu ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, şi cu preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, pe tema evoluţiilor economice internaţionale.