Boc: Există o lentoare în privinţa absorbţiei banilor europeni dacă nu se stă cu parul, cu biciul

Premierul Emil Boc a recunoscut, vineri, la postul public de radio, că „există o anumită lentoare”, atât la nivel local, cât şi central, în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, „dacă nu se stă cu parul, cu biciul”, şi a susţinut că va face publice nume de primari sau chiar de miniştri care nu vor excela la acest capitol.

”În agricultură, în 2010, au intrat 3 miliarde de euro, iar în 2011 vor intra 3,5 miliarde de euro. Spun asta în condiţiile în care, de exemplu, cele 608 proiecte pe măsura 322 sunt în valoare de 1,5 miliarde de euro, din care doar 155 de milioane de euro s-au plătit. Restul acum urmează să se implementeze. Iar dacă nu stai cu parul, cu biciul, ca să se întâmple aceste lucruri, de la nivel central până la nivel local există o anumită lentoare”, a declarat premierul.
Emil Boc a susţinut că, dacă administraţia centrală şi locală „nu se mişcă”, România „pierde de două ori” – prin faptul că nu atrage, în prezent, fondurile europene şi prin reducerea acestora, în următorul ciclu financiar pe care îl vor plănui autorităţile comunitare.
”De aceea voi face publice toate aceste concluzii, inclusiv cu primari care nu fac treabă, inclusiv cu miniştrii, dacă e cazul, şi sper să nu fie cazul, care nu lucrează cum trebuie”, a spus Boc.
Documentaţii standard de licitaţie pentru fondurile europene
Şeful Executivului a mai informat că Guvernul a decis să solicite documentaţii standard de licitaţie pentru fondurile europene, pentru diferite domenii: transport, mediu, energie, dezvoltare regională, pentru a uşura procedura de organizare a licitaţiilor şi pentru a întări controlul şi transparenţa cheltuirii banilor publici.
Boc a mai spus că, încă din 3 ianuarie, a avut discuţii cu miniştrii Dezvoltării Regionale şi Transporturilor ca licitaţiile cu fonduri europene să fie organizate din luna februarie, astfel încât la sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie lucrările să fie demarate.
”Pentru că dacă se amână aceste etape procedurale şi miniştrii nu stau pe subalterni să-i pună să lucreze, se tergiversează”, a afirmat Boc.
Premierul a mai declarat că, în România, există în derulare, în momentul de faţă, proiecte cu fonduri europene în valoare de 10 miliarde de euro. „Adică s-au semnat contractele şi trebuie organizate licitaţii pentru unele dintre acestea, pentru altele doar să se implementeze şi să se facă plăţi”, a mai precizat premierul.