Lipsa unui acord cu Fondul Monetar Internaţional ar fi presupus un risc major pentru ca salariile şi pensiile să nu poată fi plătite, cota unică de impozitare sau taxa pe valoarea adăugată să fie majorate, iar cursul valutar să ajungă la un nivel de 5-7 lei pentru un euro, a declarat premierul Boc.
„Dacă nu încheiam acest acord cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, exista un risc major să nu putem plăti salariile şi pensiile în această ţară. Exista un risc major ca raportul dintre leu şi euro să ajungă la 5,6,7 lei. Vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat cu economia, cu cei care au credite, unde s-ar fi dus toate preţurile în acel moment”, a spus Boc, luni seara, la postul public de televiziune, informează Mediafax.
În luna martie, premierul a declarat de mai multe ori că încheierea acordului de împrumut are doar în scop preventiv, pentru a limita efectele negative ale crizei economice, şi nu pentru că Guvernul ar avea nevoie disperată de bani.
Executivul a primit avizul de principiu al Fondului Monetar Internaţional pentru încheierea acordului de împrumut, iar forma finală a scrisorii de intenţie va fi stabilită la jumătatea lunii aprilie, urmând ca documentul să fie aprobat în board-ul Fondului la 4-5 mai, a declarat, joi, premierul Emil Boc.
România a convenit asupra unui acord stand-by pe doi ani cu Fondul Monetar Internaţional pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.
Programul de ajutor extern urmează să fie discutat de Consiliul Executiv al FMI de la Washington, iar prima tranşă a finanţării, de cinci miliarde euro, va fi disponibilă imediat după aprobare.
În ceea ce priveşte prima tranşă din împrumutul de cinci miliarde de euro acordat de Comisia Europeană, aceasta va intra în România la începutul lunii iulie.
Sursa: Mediafax