Premierul Emil Boc i-a ameninţat cu remanierea pe miniştrii care vor mai lansa, prin declaraţii de presă, măsuri care nu sunt prevăzute în programul de guvernare, principalii vizaţi de acest avertisment fiind ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, şi cel al Muncii, Mihai Şeitan. Avertismentul a fost lansat la începutul şedinţei de marţi a Guvernului, după ce premierul a solicitat ca în sală să rămână doar miniştrii, fără secretari de stat şi consilieri, au declar
Premierul Emil Boc i-a ameninţat cu remanierea pe miniştrii care vor mai lansa, prin declaraţii de presă, măsuri care nu sunt prevăzute în programul de guvernare, principalii vizaţi de acest avertisment fiind ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, şi cel al Muncii, Mihai Şeitan.
Avertismentul a fost lansat la începutul şedinţei de marţi a Guvernului, după ce premierul a solicitat ca în sală să rămână doar miniştrii, fără secretari de stat şi consilieri, au declarat agenţiei Mediafax surse ministeriale.
„Şeful Guvernului le-a transmis foarte clar miniştrilor că nu va ezita să recurgă la remaniere în cazul în care vor mai susţine prin declaraţii de presă măsuri care nu sunt incluse în programul de guvernare, arătând că astfel de declaraţii afectează nemeritat imaginea Executivului”, au relatat sursele citate.
Potrivit acestora, principalii vizaţi de atenţionare au fost în acest caz ministrul Finanţelor, pentru declaraţia privind impozitarea tuturor pensiilor, şi ministrul Muncii, pentru lansarea ideii de restrângere a alocaţiilor pentru copii.
SURSA: Mediafax