Impozitul minim va fi eliminat din această toamnă, a anunţat, astăzi, premierul Emil Boc, în cadrul evenimentului de lansare a „Cartei Albe a IMM-urilor din România”, organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPPMR) şi Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri.
„Impozitul minim şi-a atins scopul de a elimina firmele fără activitate”, a explicat primul ministru, fără a oferi detalii despre data de la care Finanţele vor renunţa la acest bir.
Întrebat la ce dată va fi efectuată această modificare, Videanu răspuns „1 octombrie sau 1 noiembrie”.
Impozitul minim a a fost introdus în luna mai anul trecut, atunci când la conducerea Ministerului Finanţelor Publice se afla Gheorghe Pogea.
Autorităţile au anunţat în repetate rânduri că o să renunţe la acest impozit minim, fiind restrâns doar la unele activităţi. Iniţial, premierul şi actualul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, au precizat că din a doua parte a anului impozitul minim va fi înlocuit cu unul forfetar.
1,1 miliarde de lei din impozitul minim
Din luna mai 2009 şi până la jumătatea lunii iunie, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a obţinut din impozitul minim o sumă de aproximativ 1,1 miliarde de lei, potrivit datelor Fiscului trimise EVZ în urmă cu o lună.
În primul trimestru al acestui an, aproape 450.000 de societăţi şi-au depus declaraţiile privind impozitul minim.
Conform documentelor, obligaţiile se cifrează la 504,2 milioane lei. „Până în prezent s-au încasat efectiv 268,3 milioane lei şi s-au operat stingeri în valoare de 52,5 milioane lei, ceea ce reprezintă un total de 320,8 milioane lei”, ne-au spus reprezentanţii ANAF. Anul trecut, Fiscul a înregistrat venituri din impozitul minim în valoare de aproape 780 milioane lei, arată datele instituţiei prelucrate până la 10 iunie. Obligaţiile de plată a acestui impozit declarate de companii au fost de 984 milioane lei. Guvernul estima să încaseze circa 355 milioane lei.
Pentru al doilea trimestru al anului trecut, din impozitiul minim Fiscul a încasat 287,3 milioane lei, iar în al treilea trimestru, 403,4 milioane lei. În ultimul trimestru din 2009, suma a fost de 89 milioane lei.
Cota unică nu se modifică
Boc a mai spus că menţinerea cotei unice de impozitare de 16% rămâne un obiectiv fundamental al guvernului. „Impozitul progresiv nu aduce mai mulţi bani la buget”, a precizat şeful Executivului.
Prezent la eveniment, ministrul Economiei, Adriean Videanu, a susţinut şi el ideea premierului. „Cota progresivă nu are niciun fel de valenţă economică. Putem spune că are a dimensiune de solidaritate socială. În condiţiile în care peste 35% din economie este subterană şi de autoconsum introducerea cotei progresive va duce mai multe salarii mari în economia subterană fără să ajute salariile mici”, a spus ministrul. Potrivit lui, PDL şi guvernul vor susţine cota unică pentru a stimula economia.
La începutul acestei săptămâni, ministrul Vlădescu a precizat într-un interviu pentru ZF că din 2011 s-ar putea renunţa la cota unică de 16% şi vor fi introduse mai multe taxe şi impozite pentru a creşte veniturile la buget.