În toata viata mea politică am unit, nu am dezbinat; am câştigat, nu am pierdut. Mergeţi pe mâna învingătorilor! Acesta a fost mesajul premierului Emil Boc transmis membrilor PDL la Convenţia Naţională a partidului.
„Am trei obiective: continuarea procesului de consolidare a modernizării ţării, continuarea guvernării şi menţinerea PDL la guvernare împreună cu partenerii noştri după 2012, reformarea în continuare a PDL. Ştiu să fac aceste lucruri si pot să le fac în continuare”, a spus Boc.
El a arătat că a câştigat tot ce se putea câştiga din 2005 încoace şi că deşi modernizarea României la prima vedere pare e o frază lipsită de conţinut, înseamnă să ai instituţii publice capabile să răspuna nevoii oamenilor.
„Modernizarea înseamnă multe din lucrurile pe care le-am făcut. Efectele măsurilor luate au început deja să apară. Tot ceea ce am făcut în ultimii ani a fost sp impunem munca”, a arătat Boc.
El a trasmis colegilor săi de partid că „nu este momentul să deschidem şampania, avem nevoie de luciditate şi forţă de muncă. Vom deschide şampania dupa alegerile din 2012”.
„În toată viaţa mea politică am unit, nu am dezbinat; am câştigat, nu am pierdut. Mergeţi pe mâna învingătorilor!”, şi-a încheiat Boc discursul.