Premierul Emil Boc a declarat înainte de dezbaterea moţiunii de cenzură în plenul Parlamentului că cei din Opoziţie ar trebui să aibă emoţii pentru rezultatul moţiunii, nu Guvernul. În plus, el a arătat că România este la un pas de ieşirea din criză.
“La fel ca în toată Europa oamenii sunt nemulţumiţi în această perioadă de criză şi le înţeleg nemulţumirea. Guvernul a facut exact ce trebuia pentru a limita efectele crizei şi pentru a scoate România din criză. Din criză nu se iese cu populisme şi măsuri care să agraveze situaţia.
Propunerile Opoziţiei sunt ca atunci când ai o boală şi ţi se prescrie lucruri care agravează boala. Criza ne-a afacetat pe toţi, economia arată că suntem pe drumul cel bun şi dacă nu facem paşi înapoi vom ieşi din criză. Important este să nu facem paşi înpoi acum când suntem aproape de ieşirea din recesiune”, a spus premierul Emil Boc la intrarea în Parlament.
Întrebat dacă are emoţii, el a răspuns că cei din Opoziţie ar trebui întrebaţi acest lucru. “Întrebaţi-i pe cei din Opoziţie dacă au emoţii”, a fost replica premierului, înainte să participe la dezbaterea din plen a moţiunii de cenzură împotriva Guvernului pe care-l conduce.
Moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie se va dezbate miercuri, reprezentanţii PDL, UDMR, UNPR anunţând că se vor abţine de la vot, în timp ce aceia ai minorităţilor au spus că nu vor participa.