Pagubele produse de inundaţii se ridică la „sute de milioane euro”, a spus prim-ministrul Emil Boc, la videoconferinţa cu prefecţii. Inundaţiile din perioada iunie-iulie au produs pagube în 37 de judeţe, 1.033 de locuinţe trebuind reconstruite. 6.979 de case au fost afectate, dintre care 5.946 au fost avariate. Din acestea, 182 de locuinţe au fost distruse, iar 851 sunt în pericol de prăbuşire, a arătat Boc „Sunt 1.033 de case care trebuie reconstruite, sunt 1.03
Pagubele produse de inundaţii se ridică la „sute de milioane euro”, a spus prim-ministrul Emil Boc, la videoconferinţa cu prefecţii.
Inundaţiile din perioada iunie-iulie au produs pagube în 37 de judeţe, 1.033 de locuinţe trebuind reconstruite. 6.979 de case au fost afectate, dintre care 5.946 au fost avariate. Din acestea, 182 de locuinţe au fost distruse, iar 851 sunt în pericol de prăbuşire, a arătat Boc
„Sunt 1.033 de case care trebuie reconstruite, sunt 1.033 de familii care trebuie sprijinite de stat”, a subliniat premierul.
El le-a cerut prefecţilor să supravegheze modul în care primăriile eliberează autorizaţiile de construcţie pentru noi locuinţe, astfel încât casele să fie reconstruite rapid şi în afara zonelor inundabile.
„Vegheaţi să fie eliberate imediat autorizaţii de construcţie pentru cei care şi-au pierdut casele la inundaţii. Nu vom reconstrui case exact în zona unde este pericol de inundaţii. Monitorizaţi modul în care primăriile pun la dispoziţie teren şi eliberează autorizaţii pentru case”, le-a spus prefecţilor şeful Guvernului.
Referitor la acţiunea autorităţilor în cazul inundaţiilor, premierul le-a mulţumit celor implicaţi pentru modul în care au intervenit, însă a menţionat că „reacţia a fost bună”, dar „cu mici excepţii”.
„Pe alocuri, este loc de mai bine, dar am văzut oameni care au stat nopţi şi zile pe baricade”, a spus Boc.