„Ministrul Sănătăţii are susţinere să facă reformă în sănătate pentru că aceasta este necesară”, a arătat Boc.
El a precizat că nu există legătură între decesele celor doi bărbaţi şi desfiinţarea spitalelor. ”Din prima analiză prezentată nu rezultă o cauzalitate directă între cele două decese intervenite şi desfiinţarea centrului de sănătate şi a acelui spital.
Există la nivel local disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte asigurarea funcţionării sistemului sanitar cu ambulanţe sau cu SMURD, pentru ca vieţile să fie salvate şi am cerut responsabilităţi clare şi asumarea acestora la nivel local pentru ca aceste cazuri de urgenţă să ajungă la timp şi la oamenii care au nevoie pentru că orice viaţă este extrem de importantă.
V-am spus, responsabilităţile sunt ale celor care au atribuţii concrete. Din analizele efectuate mi s-a spus că atât accidentul cerebral, cât şi infarctul nu au legătură cu desfiinţarea spitalelor, pentru că, chiar dacă ar fi funcţionat, nu ar fi putut trata acolo”, a explicat Boc.
Un bărbat de 41 de ani a decedat joi dimineaţă în curtea fostul spital orăşenesc din Bălceşti, desfiinţat pe 1 aprilie prin ordin al Ministerului Sănătăţii. În aceeaşi zi, în localitatea Băneasa din judeţul Constanţa, rămasă recent fără spital în urma aceleiaşi decizii a ministerului, un bărbat de 60 de ani a murit, după ce a aşteptat autosanitara 40 de minute, ambulanţa constituind singurul ajutor de urgenţă.
Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, a subliniat vineri, într-o conferinţă de presă, că niciunul dintre cele două cazuri ale bărbaţilor decedaţi nu ar fi putut fi tratat în unităţile sanitare desfiinţate.
Sursa: Agerpres