Nici o persoană care are vilă, maşină sau alte bunuri de lux nu va mai primi ajutoare sociale de la stat, în urma măsurilor legislative iniţiate de Guvern, a spus primul-ministru Emil Boc.
”Prin modificarea legii, pe care am făcut-o, nicio persoană care are vilă, maşină sau alte lucruri de lux nu va mai primi ajutor social din partea statului. Aceste lucruri vor ţine deja de domeniul istoriei. Ajutorul social, venitul minim garantat va fi ţintit spre acela care este cu adevărat în nevoi, pentru a-l ajuta să iasă din această stare, să-i oferim un loc de muncă şi să se poată întreţine el singur şi pe familia lui, nu să stea dependent faţă de stat. Asta a fost politica statului în ultimii 20 de ani”, a arătat Boc la postul public de radio.
Ministerul Muncii a propus o listă cu bunurile de strictă necesitate, pe baza căreia se va acorda venitul minim garantat, potrivit unui proiect de act normativ privind normelor metodologice de aplicare a Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, lansat vineri în dezbatere publică pe site-ul MMFPS.
Stabilirea dreptului la ajutor social se realizează ţinându-se seama de bunurile familiei sau, după caz, ale persoanei singure, cuprinse în lista bunurilor considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale, în lista bunurilor care nu sunt considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale, şi pe baza criteriilor privind limitele minime şi maxime ale veniturilor potenţiale provenite din valorificarea bunurilor ce depăşesc cantitativ categoriile de bunuri considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale.
Casa, frigiderul, televizorul, de strictă necesitate
Conform proiectului de act normativ, sunt considerate bunuri de strictă necesitate locuinţa de domiciliu, anexele gospodăreşti, o maşină de gătit; un frigider şi/sau un congelator sau o combină frigorifică, o maşină de spălat, automată sau neautomată, un aspirator de praf, un televizor, un (radio)casetofon, un telefon fix sau un telefon mobil, aparatură şi instalaţia destinată încălzirii locuinţei şi preparării apei calde menajere, un calculator personal, mobilier aferent locuinţei, mijloace de transport individual pentru persoanele cu handicap sau dependente.
Tot de strictă necesitate sunt şi: o bicicletă, o barcă fără motor, aparate medicale destinate recuperării sau pentru efectuarea unui tratament medical, maşina de cusut, aparatură electrocasnică: mixer, râşniţă de cafea şi altele asemenea, unelte de strictă necesitate gospodăriilor agricole din mediul rural: lopata, sapa, zdrobitor de struguri, aparate manuale de stropit şi de combatere boli şi dăunători, căruţa, alte utilaje agricole manevrate manual sau cu tracţiune animală, unelte, instrumentar mărunt necesare exercitării profesiei.
De asemenea, pe această listă mai figurează terenul pe care se află locuinţa de domiciliu, terenuri intravilane de până la 500 mp în zona urbană şi 1.000 mp în zona rurală, terenuri extravilane cu anumite suprafeţe maxime, terenuri declarate de primărie neproductive, o bovină, două porcine, patru ovine, o cabalină, 10 iepuri, 15 păsări, cinci familii de albine, decoraţii, medalii, cupe, insigne.
Laptopul, maşina şi tractorul nu sunt de strictă necesitate
Fişa de calcul pentru acordarea ajutorului social va ţine cont şi de eventualele bunuri pe care le deţin solicitanţii, din cadrul celor prevăzute în lista bunurilor care nu sunt considerate de strictă necesitate – clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, aparate de filmat, camere video, video interfon, amplificatoare audio, combine audio-video, laptop-uri, copiatoare xerox.
Tablourile şi obiectele de artă, obiectele ornamentale din metale preţioase, cele de cristal şi porţelan de mare valoare, blănurile de valoare mare, în stare vandabilă, autoturismele, autoutilitarele, autocamioanele de orice fel şi remorcile nu sunt nici ele de strictă necesitate.
Autorităţile nu consideră ca fiind neapărat necesare nici şalupele, bărcile cu motor, scuterele de apă, iahturile, rulotele, autobuzele, microbuzele, motocicletele, motoretele şi scuterele, utilajele agricole, utilajele de prelucrare agricolă (presă de ulei, moară de cereale, aparat de dărăcit, cazan de fabricat rachiu), utilajele pentru mica producţie (maşină de tricotat, război de ţesut, gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric), precum şi depozitele bancare, care cumulate depăşesc ca valoare nivelul venitului minim garantat pentru tipul respectiv de familie, calculat pentru un an.
Şanse mai slabe de a obţine un ajutor social au şi cei care deţin peste trei bovine, cinci porci, 20 de oi, peste două cabaline, peste 50 de iepuri, peste 80 de păsări, peste 15 familii de albine sau deţin crescătorii de melci, struţi, fazani, păuni, nutrii, nurci, prepeliţe, viermi de mătase, păsări şi peşti exotici.
Aceste prevederi urmează să fie supuse deciziei Guvernului.