Premierul Emil Boc a anunțat că numărul bugetarilor din România va scădea sub 1,29 milioane până la sfârşitul acestui an, procedurile de disponibilizare fiind încă în derulare şi urmând să continue şi anul viitor.
Întrebat cum se va ajunge la această creştere salarială dacă fondul de salarii pentru 2011 este mai mic decât anul acesta, premierul a arătat că măsura este posibila urmare a reducerii numărului de angajaţi din sectorul public.
"Pentru că nu mai avem 1.380.000-1.370.000 de bugetari, sunt 1.290.000 de bugetari. Noi am luat decizii pe parcursul verii care au vizat disponibilizarea unui număr important de bugetari, aceste proceduri sunt încă în derulare şi o parte dintre ele se vor prelungi şi în anul 2011, pentru că, legal, etapele de preaviz, de negociere, de disponibilizare presupun aceste etape, perioade mai lungi de timp. În 30 octombrie erau 1.290.000 de bugetari. Sunt convins că până la sfârşitul anului, când aceste etape se vor derula în continuare, vom ajunge sub 1.290.000 de bugetari, de aceea bugetul este croit pentru 1.290.000 de bugetari", a spus Emil Boc într-o emisiune difuzată de Pro TV.
La sfârşitul lunii noiembrie, premierul a anunţat că numărul de angajaţi din sectorul bugetar a scăzut la 1,291 milioane persoane, astfel că Guvernul estimează că se va încadra cu siguranţă în limita de personal convenită cu FMI pentru anul viitor, de maximum 1,29 milioane angajaţi.
Încadrare în limite
Potrivit premierului, numărul de bugetari a scăzut de la 1.350.000 angajaţi în luna iulie la 1.340.000 persoane în luna august, la 1.316.000 salariaţi în luna septembrie şi la 1.291.527 bugetari în luna octombrie.
"Cu siguranţă ne vom încadra în limita de personal de 1.290.000 bugetari stabilită pentru anul viitor", a spus Boc.
Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Gheorghe Gherghina a declarat recent că în decembrie 2009 erau 1,378 milioane de angajaţi în sectorul public, astfel că disponibilizările din acest an ar trebui să se ridice la aproximativ 88.000 de bugetari. El a menţionat că trebuie disponibilizaţi 26.000 de angajaţi în perioada septembrie-decembrie pentru a se ajunge la 1,29 milioane de salariaţi.
Scrisoarea suplimentară convenită cu FMI la finalul misiunii din octombrie-noiembrie relevă angajamentul Guvernului de a continua în 2011 reducerea numărului de angajaţi în sectorul public, "printre altele" menţinând politica de angajare doar a unei persoane pentru şapte posturi eliberate.
SURSA: Mediafax