”În 2012, legea ne arată că pentru pensionari va fi indexată pensia cu rata inflaţiei plus 50% din salariul mediu brut pe economie, media lui, aşa cum este calculată în Legea pensiilor actuală. Nu-i mult, dar ce este sigur este că acest lucru se va face şi nu va fi o promisiune deşartă care să nu aibă acoperire”, a afirmat primul-ministru.
De asemenea, premierul s-a referit la contribuţia de asigurări de sănătate impusă pensionarilor. El susţine că „niciun pensionar cu pensia de sub 740 de lei nu are pensia afectată prin impunerea contribuţiei de asigurări de sănătate”.
”Am spus că cei care au pensiile sub valoarea medie să nu fie afectaţi, pentru că ştiu că încă e greu. Eu sunt conştient de aceste realităţi. În acelaşi timp, sunt conştient că fondul de sănătate are nevoie de bani, pentru că avem nevoie de mai mulţi bani şi investiţii în sistemul sanitar, pentru că acolo e viaţa fiecăruia dintre noi”, a adăugat Boc.
Sursa: Agerpres