Programul „Prima casă” s-a transformat în primele o mie de case deja vândute în mai puţin de o lună, de când acest program a devenit operaţional, a declarat, sâmbătă, premierul Emil Boc, care a inspectat lucrările de pe autostrada Bucureşti – Ploieşti, în judeţul Prahova.

Potrivit primului-ministru, acest lucru deblochează sectorul construcţiilor, meţinând locurile de muncă în acest sector şi permite celor care plăteau chirii să renunţe la această cheltuială şi să-şi plătească ratele la propria locuinţă.

În acest context, Boc a spus autorităţile ţin sub control rata şomajului, la nivelul de 6,3 la sută.

Premierul a adăugat că, din nefericire, foarte multe resurse publice sunt cheltuite „fără niciun fel de noimă” de către unele structuri guvernamentale, respectiv de unele agenţii din subordinea Guvernului”.

Întrebat despre situaţia Inspectoratului de stat în Construcţii, Boc a spus că la ISCIR se află în lucru echipe de control şi că prin angajarea răspunderii Guvernului în cursul lunii septembrie, veniturile unor agenţii vor fi aduse la bugetul de stat.

„Nu suntem prea iubiţi noi, din acest Guvern, pentru că tăiem cu bisturiul acolo unde se fac cheltuieli nejustificate”, a mai spus Emil Boc.

SURSA: Mediafax