Guvernul ar putea prelua de la partidele din opoziţie propuneri economice de ieşire din criză, pentru a le include în pachetul propriu de măsuri la care lucrează şi care va fi lansat în toamnă, dar opoziţia nu a propus până acum decât "baloane de săpun", susţine primul-ministru Emil Boc. Şeful Executivului a solicitat duminică prefecţilor, într-o videoconferinţă, ca în discuţiile cu reprezentanţii mediului de afaceri să sublinieze că Guvernul va menţine cota unică de
Guvernul ar putea prelua de la partidele din opoziţie propuneri economice de ieşire din criză, pentru a le include în pachetul propriu de măsuri la care lucrează şi care va fi lansat în toamnă, dar opoziţia nu a propus până acum decât „baloane de săpun”, susţine primul-ministru Emil Boc.
Şeful Executivului a solicitat duminică prefecţilor, într-o videoconferinţă, ca în discuţiile cu reprezentanţii mediului de afaceri să sublinieze că Guvernul va menţine cota unică de impozitare de 16% şi doar după decizia Curţii Constituţionale a fost nevoit să majoreze TVA, iar în toamna acestui an va elimina şi impozitul minim.
Premierul le-a transmis prefecţilor că Guvernul lucrează la un nou pachet de măsuri economice, în care ar putea fi incluse şi propuneri ale partidelor din opoziţie, dacă aceste propuneri nu ar fi doar „baloane de săpun”.
„Coaliţia lucrează în acest moment la un pachet de măsuri economice, unde vom putea prelua şi de la opoziţie. Dacă vor dori să vină cu soluţii care să ajute ţara, nu vom avea nicio reţinere, dar, din nefericire, de la opoziţie avem parte până acum doar de baloane de săpun şi nu de soluţii concrete”, a afirmat primul-ministru.
El a arătat că nimeni nu este respins în procesul de implementare a unor soluţii noi, care să aibă acoperire bugetară şi aplicabilitate în contextul actual al României, în afara partidelor din coaliţie, fiind aşteptaţi cu soluţii specialişti, ONG-uri, opoziţia, societatea civilă.
Primul-ministru a mai arătat că eliminarea impozitului minim va fi „capul de afiş al acestui program” la care lucrează coaliţia de guvernământ.