Premierul Emil Boc încearcă să convingă parlamentarii din grupul minorităţilor să voteze noul Cod al Muncii.
În acest sens, premierul, însoţit de ministrul Muncii, Ioan Botiş, se duce luni, la ora 15.00, la Parlament pentru a participa la şedinţa grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Potrivit anunţului biroului de presă al Executivului, premierul are ca singură temă de discuţie cu parlamentarii din grupul minorităţilor Codul Muncii.
Această discuţie are loc după ce în dimineaţa aceleiaşi zile, Coaliţia de guvernare a decis să solicite Guvernului să îşi asume răspunderea în faţa Parlamentului pe marginea proiectului de modificare a Codului Muncii.
Pe de altă parte, tot la ora 15.00, are loc şi întâlnirea dintre reprezentanţii Birourilor Executive ale federaţiilor membre ale celor cinci confederaţii sindicale, pentru a stabili calendarul de actiuni comune.
Sindicaliştii nu sunt de acord cu propunerile Guvernului şi consideră că modificările aduce Codului Muncii vor transforma piaţa muncii din România într-o nouă formă de sclavagism.