Boc se întâlnește azi cu stăpânii robinetului de gaz. Despre ce vor discuta?

Premierul Emil Boc va avea, joi, la Palatul Victoria, de la ora 12.00, o întrevedere cu reprezentanţi ai companiei ruse Gazprom Neft, informează Biroul de Presă al Guvernului.

De asemenea, primul-ministru va mai avea, joi, la Palatul Victoria întâlniri cu reprezentanţi ai companiei Intel România (ora 13.30), cu reprezentanţi ai companiei Timken (ora 14.45), precum şi cu Dacian Cioloş, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală (ora 15.30), mai precizează sursa citată.
Le-ar plăcea să cumpărăm mai multe gaze de la ei

irectorul gigantului rus Gazprom şi-a exprimat , la o întâlnire cu ministrul român al economiei Ion Ariton, speranţa că România va înregistra o dezvoltare economică şi îşi va spori achiziţiile de gaz rusesc.

‘România joacă un rol important pe piaţa gazelor din Europa. În afară de faptul că este un consumator important, este şi o ţară de tranzit pentru pentru statele din sud-estul Europei’, a menţionat Aleksei Miller, afirmând că îşi doreşte o cooperare reuşită în continuare.

Ministrul român al economiei Ion Ariton i-a transmis şefului Gazprom ‘mesajul de deplină deschidere la cel mai înalt nivel al României pentru a aprofunda cooperarea în domeniul gazelor şi în alte sectoare energetice’.

Cât gaz luăm acum de la ruși

România a importat în 2008 aproximativ 4,4 miliarde de metri cubi de gaze ruseşti, după care în 2009 volumul achiziţionat s-a redus brusc la 2,5 de miliarde de metri cubi. În 2010, importul a fost de 2,6 miliarde de metri cubi, iar în primele şase luni ale anului în curs acesta a crescut cu 91% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Ministerului Economiei.

Gazprom vrea benzinării în România

Gigantul rus Gazprom are planuri serioase în intrarea pe piaţa carburanţilor din România. Prin intermendiul grupului petrolier din Serbia, NIS, unde deţine pachetul majoritar, Gazprom face deja recrutări de personal şi poartă negocieri pentru preluarea unui număr important de staţii de distribuţie a carburanţilor.

Conform unor infomaţii capital.ro, Gazprom poartă discuţii şi cu alte companii, mai mari sau mai mici, de pa piaţa românească. În urmă cu aproximativ o lună, în presă au apărut informaţii care arătau că Gazprom ar fi interesată de preluarea benzinărilor Rompetrol, însă reprezentanţi ai companiei au precizat că oferta ruşilor viza doar comercializarea produselor NIS în staţiile Rompetrol.