Premierul interimar Emil Boc a declarat, vineri, că riscul privind plata pensiilor şi salariilor până la sfârşitul anului se diminuează după ce delegaţia FMI şi-a anunţat vizita în România pentru săptămâna viitoare. Boc (foto) a precizat că înainte de căderea Guvernului nu exista niciun risc privind plata prestaţiilor sociale, dar după ce a trecut moţiunea de cenzură, delegaţia Comisiei Europene şi cea a Fondului Monetar Internaţional şi-a anunţat decizia de a nu mai
Premierul interimar Emil Boc a declarat, vineri, că riscul privind plata pensiilor şi salariilor până la sfârşitul anului se diminuează după ce delegaţia FMI şi-a anunţat vizita în România pentru săptămâna viitoare.
Boc (foto) a precizat că înainte de căderea Guvernului nu exista niciun risc privind plata prestaţiilor sociale, dar după ce a trecut moţiunea de cenzură, delegaţia Comisiei Europene şi cea a Fondului Monetar Internaţional şi-a anunţat decizia de a nu mai veni în România în situaţia crizei şi astfel puteau exista probleme privind plata salariilor şi a pensiilor.
Premierul interimar a susţinut că după ce delegaţia FMI a revenit asupra deciziei de a veni în România, săptămâna viitoare, acest risc se diminuează.
„Trecerea Guvernului prin Parlament concomitent cu vizita delegaţiei FMI sunt două garanţii că vom trece cu bine acest an şi anul viitor. Dacă Guvernul nu va trece de Parlament vom avea probleme”, a spus Boc.
Autorităţile române au cerut Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale să trimită o misiune de evaluare în România, iar primele reacţii indică faptul că experţii celor două instituţii financiare ar putea veni în maximum două săptămâni, a anunţat, joi, premierul interimar, Emil Boc.
Întrebat de presă cu cine anume vor vorbi experţii celor două instituţii financiare, Boc a răspuns că din partea română vor participa „autorităţile în exerciţiu”.
Sursa: Mediafax