Dezbaterile din Senat pe marginea legii pensiilor au stârnit controverse între senatori şi premierul Emil Boc, chemat de parlamentari pentru a explica poziţia Guvernului după ce ieri ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a criticat anumite prevederi ale proiectului de lege aprobat de către Executiv şi înaintat Parlamentului spre dezbatere şi adoptare.
Premierul a explicat că statul cheltuieşte anual 120 milioane euro pentru plata pensiilor speciale acordate unui număr limitat de 8.342 persoane care beneficiază de legi speciale, reprezentând 0,14% din totalul pensionarilor, bani cu care ar putea susţine alte 60.000 pensii medii în sistemul public, a afirmat premierul Boc, care a precizat că fondurile pentru plata acestei categorii de pensii sunt suportate anual de la bugetul de stat.
Nu toate cele 200.000 pensii speciale vor fi diminuate în urma recalculării
“Nu condamn lobby-ul făcut de persoane cu pensii mari, sprijiniţi de anumite interese şi televiziuni, dar trebuie apăraţi şi cei cu venituri mici. De ce să nu dăm pensii speciale şi pentru medicii care operează pe creier, pe inimă, ei de ce nu ar merita pensie specială ? Pentru omul care munceşte de dimineaţă de la ora 5 până după-amiaza târziu la şaibă, el de ce să nu aibă parte de pensie specială ? Pentru un profesor de istorie care predă elevilor, citeşte pe Herodot şi se documentează în fiecare zi, de ce să nu aibă pensie specială?”, a spus Boc senatorilor.
Premierul a mai arătat că prin intrarea în vigoare a noului proiect, nu toate pensiile se recalculează. “Se recalculează numai pensiile speciale. Din recalcularea pensiilor speciale, nu vor scădea toate pensiile speciale, dimpotrivă. E adevărat, pensiile mari, foarte mari vor fi afectate, dar de principiul contributivităţii, nu de altceva”, a spus Boc.
Premierul a reamintit în acelaşi timp că este dispus ca, în cazuri punctuale, să fie acordate rente de merit pentru actori, poliţişti sau alte categorii de bugetari.
Pe parcursul discursului susţinut de premier, senatorii din opoziţie au vociferat sau au aplaudat ironic, izbucnind în râs în momentul în care Boc a vorbit despre profesorii care îl citesc pe Herodot.
Cele 7.250 de pensii militare de peste 3.000 lei vor fi recalculate
În ceea ce priveşte pensile militarilor, premierul a spus că acestea vor fi recalculate conform proiectului pe care-l propune Guvernul, şi care sunt până în 3.000 de lei nu vor scădea.
Boc a ţinut să se refere la cei 82 de mii de persoane din cadrul Ministerului Apărării care au pensii militare.
“Vreau să ştiţi că din toate simulările pe care Ministerul Muncii le-a făcut rezultă că din recalcularea pensiilor militarilor din sistemul Ministerului Apărării nu vor scădea pensiile care azi au o valoare până în jurul a 30 de milioane de lei vechi. Şi atunci de ce atâta energie consumată când lucrurile sunt foarte simple. Se aplică principiul contributivităţii şi aici”, a susţinut premierul.
Emil Boc a prezentat şi o situaţie în cazul pensiilor militarilor. „Sub 1.000 de lei în rândul pensionarilor de la MAPn sunt 13.164 de persoane – nu vor avea nicio problemă. Între 1.000 de lei şi 2.000 de lei sunt 45.767 de persoane, nu vor avea nicio problemă, nu scade pensia miliară. Între 2.000 de lei şi 3.000 de lei – 15.956, nici aceştia nu vor avea prin recalculare nicio problemă.
Dar e adevărat, sunt între 3.000 şi 4.000 de lei – 6.245 de persoane, între 4.000 şi 5.000 lei – 797 de persoane, peste 5.000 de lei – 208 de persoane, în total 7.250. Aici este posibil ca la unii dintre ei, prin recalculare, să scadă pensia pe care o au astăzi”, a explicat Boc.
Senatorii tot mai vor explicaţii privind poziţia ministrului Oprea
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a afirmat la finalul intervenţiei premierului Emil Boc în plen pe tema Legii pensiilor că rămâne totuşi neclară poziţia pe care a avut-o ministrul Gabriel Oprea, şi la care premierul nu a făcut nicio referire.
Ministrul Apărării a declarat luni în plenul Senatului, că nu poate fi de acord cu nicio măsură care duce la scăderea pensiilor militarilor, afirmând necesitatea amendării legii pensiilor, care în acest moment este una „inechitabilă” faţă de cei care „au dus o viaţă plină de sacrificii”.
“Rămâne în continuare neclar modul în care ministru Oprea ieri a susţinut un alt punct de vedere, dar este o problemă de disciplină guvernamentală pe care sunt convins că cei îndrituiţi o vor avea în vedere”, a spus Geoană.
La rândul său, senatorul PSD Titus Corlăţean a criticat de asemenea, poziţia exprimată de Boc, subliniind faptul că acesta a declarat că “pensiile nu vor scădea” în urma aplicării legii propuse de Guvern.
“În condiţiile în care ieri poziţiile a doi membri ai Guvernului au fost exprimate public în plenul Senatului de o manieră divergentă, în condiţiile în care ministrul Apărării a criticat efectele inechitabile ale Legii şi în condiţiile în care constat că domnul prim-ministru susţine acest proiect de lege, întrebarea mea este următoarea: în condiţiile în care primul ministru la şedinţa de Guvern pune concluziile şi declară că proiectul de lege a fost adoptat în formula respectivă, orice membru al cabinetului trebuie fie să respecte această decizie, fie să plece”, a spus senatorul PSD.
Totodată, Corlăţean l-a întrebat pe Boc dacă poziţia sa reprezintă întregul Guvern sau doar o parte din acesta, însă premierul nu i-a răspuns. “Îi pun întrebarea domnului prim-ministru dacă poziţia pe care a exprimat-o reprezintă poziţia întregului Guvern sau numai unei părţi a Guvernului, a uneia dintre părţi aflate în rebeliune. Sunt instrucţiuni de la Cotroceni, în această situaţie domnule prim-ministru? Fie aveţi autoritatea de a-i spune ministrului să plece, fie această poziţie pe care a exprimat-o nu reprezintă poziţia Guvernului în ansamblul său”, a mai spus Corlăţean.
Din partea senatorilor independenţi, Şerban Mihăilescu, a precizat că Oprea a făcut afirmaţiile critice la adresa Legii pensiilor în numele grupului său parlamentar. „Grupul senatorilor independenţi a discutat clar că vor susţine un număr de amendamente respinse în Comisia de muncă. Nimic mai mult, orice fel de altă abordare este pierdere de vreme”, a spus Mihăilescu.
Boc către senatorii PNL: “aţi păpat banii din privatizarea BCR”
La rândul său, senatorul PNL Dan Radu Ruşanu a spus că Executivul cere Parlamentului “aprobarea celor mai nefericite măsuri” prin proiectul legii privind sistemul unitar de pensii publice, iar în perspectivă va mări impozitele şi taxele.
Potrivit senatorului liberal, legea salarizării şi legea pensiilor reprezintă două curbe de sacrificiu mascat, repectiv măsuri de diminuare a pensiilor şi salariilor, la presiunea FMI.
“Timp de un an şi jumătate, incompetentul guvern 1, 2, 3, 4 şi câte or mai fi nu a luat nicio măsură anti-criză, poate cu excepţia programului Rabla şi vine să solicite Parlamentului aprobarea celor mai nefericite măsuri”, a spus el.
Premierul i-a răspuns senatorului liberal printr-un atac, spunând că PNL a “păpat” trei miliarde euro din banii obţinuţi de stat din privatizarea Băncii Comerciale Române, pentru a derula propria campanie electorală. “Aţi păpat banii din privatizarea BCR ca să vă faceţi campanie electorală, trei miliarde de euro. Când era bine în ţară şi nu ne aflam în criză economică, aţi făcut chermeze pe bani publici. Trebuie să vă asumaţi responsabilitatea gestului pe care l-aţi făcut”, a spus Boc.