Premierul Emil Boc a cerut ministrului Finanţelor, Gheorghe Pogea, să discute cu fiecare ministru în parte despre rectificarea bugetară, o decizie privind forma finală a acesteia urmând să fie adoptată săptămâna viitoare."Rectificarea bugetară a fost înscrisă pe ordinea de zi, dar primul-ministru a cerut ca Ministerul Finanţelor să poarte discuţii cu fiecare minister în parte şi, probabil, săptămâna viitoare vom avea o decizie", a declarat, miercuri, la finalul şedinţei E
Premierul Emil Boc a cerut ministrului Finanţelor, Gheorghe Pogea, să discute cu fiecare ministru în parte despre rectificarea bugetară, o decizie privind forma finală a acesteia urmând să fie adoptată săptămâna viitoare.
„Rectificarea bugetară a fost înscrisă pe ordinea de zi, dar primul-ministru a cerut ca Ministerul Finanţelor să poarte discuţii cu fiecare minister în parte şi, probabil, săptămâna viitoare vom avea o decizie”, a declarat, miercuri, la finalul şedinţei Executivului, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.
Potrivit Mediafax, în cursul zilei de miercuri, Pogea a declarat că Guvernul urma să discute, în primă lectură, rectificarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale, pentru a ajusta deficitul, conform înţelegerii cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană, de la 4,6% la 7,3% din PIB.
„Rectificarea bugetară va face ajustări de la toate ministerele în mod echitabil, pentru că interesul meu este să asigur funcţionarea statului şi banii pentru investitiţii. Este luată în calcul inclusiv reducerea de cheltuieli cu personalul, echivalentă introducerii celor 10 zile de vacanţă, a cheltuielilor cu bunuri şi servicii, pentru că asta este situaţia, veniturile au scăzut”, a afirmat Pogea.
El a spus că Guvernul are resursele necesare acoperirii pensiilor, salariilor şi tuturor obligaţiilor sociale până la sfârşitul anului, precum şi sursele de finanţare a investiţiilor.
Prima rectificare a bugetului din 2009 a fost efectuată în luna aprilie, în urma acordului de împrumut convenit cu FMI şi Comisia Europeană.
Fondul Monetar Internaţional a fost de acord cu o creştere a deficitului bugetar la 7,3% în 2009, de la proiecţia anterioară de 4,6%, negociată în martie pentru acordul încheiat între autorităţile române cu instituţia financiară.
SURSA: Mediafax