Guvernul va adopta proiectul de act normativ propus de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) privind eliminarea comisionului de rambursare anticipată a creditelor bancare, inclusiv pentru împrumuturile cu garanţie imobiliară, a anunţat, joi, premierul Emil Boc.
Consiliul Concurenţei a anunţat, la începutul anului, că va discuta cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului despre lărgirea ariei de aplicare a directivei Comisiei Europene privind rambursarea anticipată a creditelor la bănci, cu eliminarea sau limitarea comisoanelor pentru toate tipurile de împrumuturi cu dobândă variabilă.
„Vrem să limităm aplicarea acestui comision de rambursare la toate creditele cu dobândă variabilă cu sau fără garanţie imobiliară. Directiva europeană se referă la creditele de consum fără garanţie imobiliară de până la 75.000 euro”, a declarat atunci preşedintele Consilului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Gheţea, aprecia însă atunci că nu este momentul pentru eliminarea sau reducerea comisioanelor de rambursare anticipată pentru toate tipurile de credit şi că prioritatea trebuie să fie implementarea Directivei CE, care prevede pentru bănci obligaţia limitării comisionului de rambursare anticipată pentru creditele de consum negarantate, cu valori între 200 şi 75.000 de euro.
În prezent, fiecare bancă din România fixează nivelul comisionului de aplicare pentru diversele categorii de credite.
Începând cu luna iunie 2010, comunitatea bancară va limita la 1% comisionul de rambursare anticipată pentru creditele de consum negarantate, cu valori cuprinse între 200 şi 75.000 de euro, potrivit unei directive a Comisiei Europene.
Directiva 2008/48/CE prevede că obligaţia băncii de limitare a comisionului de rambursare anticipată nu este aplicabilă în privinţa contractelor de credit garantate cu ipoteca asupra unui bun imobil sau garanţii similare, a contractelor de credit pentru dobândirea/păstrarea proprietăţii unui imobil sau a celor a căror valoare este mai mică de 200 de euro şi, respectiv, mai mare de 75.000 de euro.
SURSA: Mediafax