'US Air Force a comandat două avioane 747-8 companiei Boeing', a menţionat purtătoarea de cuvânt, fără a oferi detalii cu privire la preţul achiziţiei.
Preşedintele american Donald Trump a criticat anul trecut preţul, considerat de el ca prohibitiv, al avioanelor destinate să le înlocuiască pe cele utilizate în prezent.
O sursă apropiată dosarului a explicat însă că, în cursul verii, a fost găsită o soluţie, Boeing propunând Pentagonului să-i vândă două aeronave 747-8 destinate iniţial companiei aeriene ruse Transaero, intrată în faliment.
Această variantă avea meritul de a face preţul abordabil.
O aeronavă 747-8 în versiunea civilă costă 390 milioane de dolari la preţ de catalog, dar preţul real diferă mult în funcţie de tehnologiile adăugate şi de discounturile convenite.
Boeing va transforma cele două aparate 747-8 în avioane prezidenţiale, adaptându-le sisteme de securitate şi tehnologii de ultimă oră pentru a răspunde cerinţelor Pentagonului.
Avioanele Air Force One îi permit preşedintelui american să-şi exercite de la bordul lor toate prerogativele, inclusiv să declanşeze lovituri nucleare.
US Air Force a prevăzut un buget total de 3 miliarde de dolari pentru cele două avioane 747-8, dar contractele de acest fel rămân foarte rar în limitele iniţiale.
AGERPRES