Compania Boeing a anunţat că a reuşit să producă cel mai uşor metal, care poate fi ţinut în echilibru pe coroana de puf a unei păpădii, dar cu o integritate structurală extrem de rezistentă la şocuri puternice.
Multe companii aeriene sunt acum în căutare de soluţii care să eficientizeze spaţiul din avioane prin reconfigurarea poziţiei scaunelor, dar se pare că cei de la Boeing vor să doboare alt gen de bariere.
Această structură metalică conţine 99.99% …aer şi este de 100 de ori mai uşoară decât celebra spumă Styrofoam. Cercetătorii laboratoarelor HRL ale companiei Boeing au ajuns la această performanţă prin crearea unei structuri de „spumă metalică” care conţine o mini-tubulatură interconectată cu pereţii de doar 100 de nanometri grosime, de 1.000 de ori mai subţiri decât un fir de păr uman.
Rezistenţa acestei structuri este dată nişte „celule deschise”, care seamănă foarte mult cu structura osului uman. Este solidă la exterior, dar umplută cu un fel de „măduvă”, o reţea de tuburi minuscule interconectate care previn fisurarea, acţionând ca un amortizor.
Metalul folosit în crearea acestei spume nu a fost precizat, dar din prototipurile prezentate în 2011, se ştie că Boeing utilizează un aliaj pe bază de nichel şi fosfor.
Directorul tehnic al Laboratoarelor Boeing, Gail Taylor-Smith, afirmă că aplicaţiile acestui material revoluţionar vor fi foarte importante, chiar pentru proiectele spaţiale. Proprietăţile mecanice vor permite crearea de sisteme, de exemplu sateliţi, care pot fi comprimaţi pentru o transportare mai facilă pe orbită şi, odată ajunşi acolo, expandaţi.
Dar până la aplicaţiile spaţiale, cercetătorii au în vedere crearea de avioane şi maşini mult mai sigure şi eficiente. Abilitatea de absorbire a şocurilor a acestui material se va dovedi extrem de eficientă în caz de accidente rutiere iar greutatea redusă a aliajului va permite probabil construirea de avioane mai mari.RADOR