Boeing a luat o decizie de ultim moment. Compania americană va amâna din nou lansarea noului model 777X, după ce miercuri a raportat pierderi anuale record, conform reuters.com
Începând din luna martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX au avut interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care este suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS – Manoeuvering Characteristics Augmentation System) menit să împiedice intrarea avionului în picaj, arată sursa menționată.
Boeing a luat o decizie de ultim moment
Acest sistem a fost conceput special pentru modelul Boeing 737 MAX, pentru a preveni o anomalie aerodinamică creată de motoarele mai grele şi cu un diametru mai mare faţă de cele ale precedentelor generaţii de Boeing 737. Această anomalie poate pune avionul într-un unghi de urcare, ceea ce poate antrena apoi un picaj. Pentru a preveni acest picaj, sistemul MCAS reorientează avionul într-un unghi de coborâre pentru ca aparatul să poată recupera viteza.
Boeing se aşteaptă acum ca avionul 777X să fie pus în exploatare până la finalul lui 2023, a treia întârziere a lansării acestui model, din cauza cerinţelor mai dure de certificare şi a reducerii cererii, ca efect al restricţiilor impuse la călătoriile aeriene globale.
Acţiunile Boeing au scăzut cu 4,5%, la 193 dolari, cel mai redus nivel din ultimele două luni.
Miercuri, Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) a emis autorizaţia necesară pentru ca avioanele Boeing 737 MAX să poată zbura din nou, la aproape doi ani de la imobilizarea lor la sol. Decizia vine după cele similare anunţate de autorităţile din SUA, Brazilia şi Canada.
Boeing a înregistrat cheltuieli de exploatare de 8,3 miliarde de dolari, şi pierderi nete de 8,44 miliarde de dolari în trimestrul patru din 2020, de la 1,01 miliarde de dolari în urmă cu un an. Pe ansamblul anului trecut pierderile s-au situat la nivelul record 11,94 miliarde de dolari. Trebuie menționat că veniturile au scăzut cu 15% în ultimele trei luni din 2020, la 15,30 miliarde de dolari.
Sursă foto: Dreamstime