Din acest motiv, producătorul de avioane estimează mai multe reduceri de personal „voluntare sau nevoluntare”, transmite agerpres.ro
Vânzările sale au scăzut cu 27%
Conform datelor furnizate miercuri de compania americană, vânzările sale în perioada ianuarie-septembrie 2020 au scăzut cu 27%, până la 42,854 miliarde de dolari, din cauza impactului pandemiei de coronavirus şi a „blocării” avioanelor 737 MAX.
Preşedintele şi CEO al Boeing, Dave Calhoun, a subliniat că pandemia „a continuat să pună presiune” asupra rezultatelor companiei şi în trimestrul al treilea şi, de aceea, firma îşi gestionează lichidităţile şi îşi transformă modelul de business astfel încât „să fie sustenabilă pe termen lung”.
Cel puţin cinci apropiaţi ai vicepreşedintelui SUA au coronavirus
Alertă în stafful lui Mike Pence, vicepreşedintele Statelor Unite: cel puţin 5 persoane din anturajul său au fost testate pozitiv la COVID-19 în ultimele zile.
Printre acestea se numără Marc Short, şeful său de cabinet, consilierul politic Marty Obst, dar şi Zach Bauer, un membru important al staffului vicepreşedintelui SUA.
Lumea este îngrijorată că şi alţi apropiaţi ai lui Mike Pence vor fi testaţi pozitiv în zilele ce vor urma. “Sunt speriaţi”, a afirmat o sursă citată de jurnaliştii de la CNN despre angajaţii din cabinetul numărului doi din Statele Unite.
“Vicepreşedintele Pence şi doamna Pence au fost testaţi negativ pentru COVID-19 astăzi (duminică – n.red.), iar starea lor de sănătate rămâne bună”, a precizat Devin O’Malley, purtătorul de cuvânt al vicepreşedintelui.
Mike Pence, aflat în campanie pentru alegerile din 3 noiembrie, îşi menţine neschimbat programul, potrivit aceleiaşi surse. După o deplasare în Carolina de Nord duminică seară, Pence se va afla luni în Minnesota, iar marţi va fi prezent în Carolina de Nord şi în Carolina de Sud.
Într-un interviu acordat postului de televiziune CNN, Mark Meadows, şeful cabinetului de la Casa Albă, a refuzat să dea detalii cu privire la cazurile de coronavirus din anturajul lui Pence, el precizând că vicepreşedintele va purta mască şi va respecta distanţarea socială când îşi va relua activităţile de campanie electorală. Meadows a menţionat că Pence intenţionează să îşi continue deplasările pentru evenimente de campanie electorală în fiecare zi, până la alegeri, scrie news.ro
Însuşi preşedintele Donald Trump a fost spitalizat pentru câteva zile din cauza COVID-19, însă şi-a revenit. Trump a minimalizat gravitatea crizei sanitare, cerând repornirea afacerilor pentru a relansa economia.
Cu circa 89.000 de cazuri noi, Statele Unite au înregistrat sâmbătă un număr record de contaminări pentru a doua zi consecutiv, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins. Până în prezent, ţara a raportat circa 225.000 de decese asociate noului coronavirus.