propune un avion gigant, apt sa gazduiasca 555 de pasageri si sa zboare non-stop pe distante de peste 14.000 de kilometri. Viziunea europenilor presupune cresterea numarului de pasageri ce tranziteaza aeroporurile cheie ale lumii. Pentru a face legatura intre doua orase mici, vom lua un avion regional pana la cel mai apropiat aeroport international. De acolo, cu ajutorul lui A 380 (numele noii aeronave), vom ajunge la urmatorul mare aeroport, de unde vom lua, din nou, un avion regional. Avionul european va favoriza transportul intre marile aeroporturi, rezultand de aici costuri fixe mai scazute pentru companii, lucru care se va vedea si in pretul biletului de avion. Pe durata calatoriei, A 380 va pune la dipozitia calatorilor un mic bar si spatii de socializare, astfel incat calatoria sa fie mai placuta. Noul avion, care va zbura incepand cu 2006, modifica deja industria aeronautica. Multe aeroporturi investesc din greu in marirea capacitatilor de acces, pentru a primi tot mai multi calatori intr-un timp tot mai scurt.Boeing si-a numit viitorul avion, 7E7, „Dreamliner”, adica de vis. Producatorul american mizeaza pe un avion mic, ieftin si eficient. Conducerea companiei de langa Seattle considera ca orasele mijlocii cresc intr-un ritm mai rapid decat cele mari. Pasagerii vor legaturi directe intre aceste orase, aflate in plin avant economic. 7E7 va face legatura intre aceste metropole intr-un timp record, evitand marile aeroporturi supraaglomerate de calatori si marfuri. Noul avion al lui Boeing va transporta circa 230 de persoane pe distante de peste 15.000 de kilometri si va consuma cu 20% mai putin combustibil decat avioanele din actuala flota. La nivelul confortului, 7E7 isi propune sa ofere randuri mai rare, pentru un confort sporit, si geamuri mai largi, pentru admirarea peisajului. Primul zbor comercial este programat pentru anul 2008. Ca noutate absoluta, cei de la Boeing au cautat parteneri pentru constructia lui 7E7. Firme din Japonia si alte tari asiatice vor asambla parti din „avionul de vis” si le vor trimite la Seattle, unde se afla halele destinate asamblarii finale. Dreamliner va fi mai usor decat modelele actuale, pentru ca va utiliza extensiv materiale compozite, precum fibra de carbon.Este greu de spus cine va invinge in aceasta lupta a gigantilor. Pana la aparitia celor doua modele, Europa si America se bat prin tribunalele Organizatiei Mondiale a Comertului, sustinand ca cealalta parte isi favorizeaza propriul producator. Americanii afirma ca Airbus nu s-ar fi putut dezvolta atat de mult pe parcursul anilor 90, daca nu ar fi existat subventiile Bruxelles-ului. La randul lor, europenii afirma ca Boeing primeste comenzi uriase de la armata americana, fapt care reprezinta o subventie indirecta. Este putin probabil, totusi, ca disputele sa degenerze intr-un conflict major. America si Europa sunt cele mai mari piete ale industriei aviatice si orice razboi dauneaza ambilor producatori, care au comenzi pe ambele maluri ale Atlanticului.Poate ca unii pasageri vor fi dezamagiti ca nu exista o oferta supersonica pentru zborurile intercontinentale. Dupa crizele repetate din ultimii ani, industria nu-si permite pariuri riscante. Experienta europenilor cu „Concorde” spune multe despre mediul de afaceri din aceasta industrie. Nu exista deocamdata o piata viabila pentru zboruri mai rapide decat viteza sunetului. Pretul biletului este prohibitiv pentru majoritatea consumatorilor, iar costurile de operare unor astfel de aeronave sunt prea mari.Desi nu vom zbura cu viteza sunetului, noile aeronave de la Boeing si Airbus promit un confort sporit, care va usura calatoriile pe distante lungi. Internetul va fi disponibil la preturi accesibile, spatiul dintre scaune va fi mai mare, iar siguranta zborului, sporita.
Boeing si Airbus au pareri diferite despre viitorul aviatiei
14 octombrie 2004, 12:00
Ultima modificare în 14 octombrie 2004, 15:00
propune un avion gigant, apt sa gazduiasca 555 de pasageri si sa zboare non-stop pe distante de peste 14.000 de kilometri. Viziunea europenilor presupune cresterea numarului de pasageri ce tranziteaza aeroporurile cheie ale lumii. Pentru a face legatura intre doua orase mici, vom lua un avion regional pana la cel mai apropiat aeroport international. De acolo, cu ajutorul lui A 380 (numele noii aeronave), vom ajunge la urmatorul mare aeroport, de unde vom lua, din nou, un avion regional. Avionul
Etichete: arhiva,
avion
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Concurenta ataca in momentul aderarii la UE
- Agentiilor de PR le fac cu ochiul proiectele comunitare
- Deodorantul nu mai este inlocuitorul apei de toaleta
- Doua strategii diferite pentru o piata din ce in ce mai dura
- Manfred de Vries: „Firmele de familie au nevoie de profesionisti”
- Dolarul slab si teroristii umfla cotatia petrolului
- Intretinerea ramane o ecuatie cu multe necunoscute
- Farmacistii sunt cotati la mare pret pe piata muncii
- Prelucrarea lemnului l-a facut milionar pe Nicolae Tucunel
- Cursul euro sta la valoarea din decembrie 2003