Obiectivul Boeing este să reducă costurile unei ieșiri în spațiu atât de mult, încât mai mulți oameni să își permită „plimbări cosmice”. Până în 2015, se așteaptă ca doi angajați ai companiei să efectueze deja zboruri cu CST-100 până la Stația Spațială Internațională. Primele două zboruri de test vor fi realizate fără echipaj la bord, urmand ca oamenii să controleze CST-100 la al treilea zbor.
Capsula va fi transportată în spațiu de o racheta Atlas 5, care până acum nu a avut niciun incident în timpul zborurilor. Racheta este produsă de United Launch Alliance, un joint-venture între Boeing și Lokheed Martin. Primele astfel de rachete au fost produse în anii ’50 de catre General Dynamics și aveau ca scop transportul de focoase nucleare.
Competiția de pe piata zborurilor spațiale private a luat amploare și este încurajatăde NASA, care a alocat suma de 269,3 milioane de dolari unui număr de patru companii americane care încearcă să dezvolte un nou lansator spațial și o capsula capabila sa transporte astronauti pe Stația Spațială Internațională (ISS). Grupul Boeing a primit cea mai mare parte din sumă, încasând 92,3 milioane de dolari, urmat de Sierra Nevada Corporation – 80 de milioane de dolari, Space Exploration Technologies (SpaceX) – 75 de milioane de dolari și Blue Origin (compania creata de Jeff Bezos, fondatorul Amazon) – 22 milioane de dolari.
NASA se bazează pe vehiculele fabricate de aceste companii pentru că de la sfârșitul lunii iunie, a retras din circulație navetele spațiale, care vor fi expuse la muzee și centre științifice.
Boeing vrea să trimită astronauți în spațiu până în 2015
8 august 2011, 14:54
Ultima modificare în 8 august 2011, 17:54
Compania a făcut anunțul în timpul unei conferințe de prezentare a vehiculului spatial Crew Space Transportation (CST-100), în cadrul căruia va fi realizată o capsulă spațială cu șapte locuri pentru pasageri. Capsula este menită să transporte astronauții până la Stația Spațială Internațională(SSI).
Etichete: astronaut,
boeing,
capsule,
nasa
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook