Bogați, dar zgârciți. Unde merg în vacanță românii cu bani

Românii cu bani sunt principalii amatori de vacanțe la preț redus la mare și le plătesc cu mult timp înainte, pentru a obține discounturi cât mai mari

Mai mult de 80% dintre cei care cumpără vacanțe la mare cu multă vreme înainte, uneori chiar și cu un an, pentru a putea beneficia de discounturile de până la 60%, sunt oameni cu venituri peste medie, în general proprietari de firme sau manageri, reiese dintr-un studiu al Litoralulromânesc.ro, agenția de turism care trimite cei mai mulți români în stațiunile autohtone de la malul Mării Negre.

”Cel mai repede se vând, astfel, vacanțele scumpe early booking, care chiar și în urma aplicării reducerilor costă între 3.000 și 10.000 de lei de familie pe sejur”, arată studiul.

Din studiul Litoralulromanesc.ro, care a trimis în acest sezon în vacanță pe litoral mai mult de 150.000 de turiști, vacanțele pentru anul viitor la mare au început să se vândă încă din luna august a acestui an.

Cele mai mari perioade de reduceri pentru vacanțele de vară, de până la 60%, sunt în intervalul august-noiembrie. Discounturile continuă în marje de până la 30% și după 1 decembrie și se încheie la finalul lunii martie.

În general, hotelierii nu scot la vânzare cu reducere mai mult de 30% din locurile de cazare, iar acestea se vând aproape integral până la finalul lunii martie.

Cel mai repede se vând vacanțele scumpe, care costă, chiar și reduse, între 3.000 și 10.000 de lei pe sejur de familie. Majoritatea sunt în Mamaia Nord, Mamaia, Venus și Eforie Nord, în general, este vorba de pachete all inclusive.

Fără reducere, dacă turiștii le-ar fi cumpărat în aprilie sau mai, aceste pachete ar fi costat între 5.000 și 13-14.000 de lei.

„Principalii amatori de reduceri de vacanțe sunt clienți cu venituri peste medie, pentru că au sumele disponibile și pot plăti cu un an înainte. Astfel, din totalul celor care cumpără vacanțe cu reducere, peste 80% cumpără vacanțe scumpe. Cumpărătorii acestor vacanțe sunt, în general, proprietari de firmă sau manageri, mult mai flexibili în ceea ce privește data vacanței și care își pot programa din timp concediul. Sunt persoane care vor să-și securizeze locul în condițiile în care, mai ales în ultimii ani, nu prea se mai găsesc camere în perioada de vârf și persoanele care se hotărăsc mai târziu riscă să nu mai găsească exact ce vor”, a declarat Ionuț Nedea, director general al Litoralulromanesc.ro.

Litoralulromanesc.ro, deținut de compania Creative Eye SRL din Constanța, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare vânzător de vacanțe în stațiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turiști, cât și ca vânzări.

Litoralulromanesc.ro a înregistrat în acest sezon un volum de vânzări de aproximativ 22 milioane de euro (la Ministerul Finanțelor este raportat doar comisionul, așa cum se întâmplă în cazul multor agenții de turism), iar prin intermediul agenției au ajuns în această vară în stațiunile românești de la Marea Neagră peste 150.000 de turiști. Litoralulromanesc.ro promovează peste 400 de structuri de cazare în 13 stațiuni de pe litoralul românesc, de la unități de o stea până la cele de cinci stele.