În acest raport, banca elveţiană ne spune în substanţă că în pofida crizei economice, bogăţia din lume este într-o continuă creştere, numai că mai nou, această bogăţie este împărţită de mai puţine persoane.
În ultimii 10 ani, bogăţia planetară a crescut cu 68%, ajungând la un total de 241.000 de miliarde de dolari. Bineînţeles că trei sferturi din acest câştig a ajuns în Statele Unite, care cu toate acestea se pare că s-ar afla în pragul unui faliment. Media bogăţiei globale a ajuns la vârful de 51.600 dolari, cu 10% care posedă 80%. Celebrul 1% aflat deasupra capetelor noastre la o distanţă siderală, posedă 46%. Numai că veştile bune (pentru ei) nu se opresc deloc: până în anul 2018, bogăţia globală va creşte cu 40% şi va ajunge la 334.000 de miliarde.
Ar fi interesantă şi realizarea unui grafic paralel care să arate cu cât vor creşte în schimb cheltuielile şi taxele pentru oamenii de rând.
Pe celălalt front, cel al pajiştii vaste a suferinţei sociale, acolo unde locuiesc oamenii de rând, lucrurile merg din ce în ce mai rău. Un raport privind criza din Europa realizat de organizaţia Crucea Roşie şi prezentat în avans de ziarul Guardian spune următoarele: "Consecinţele pe termen lung ale crizei încă urmează să se manifeste. Problemele provocate de aceasta vor persista de-a lungul a mai multor decenii, chiar dacă în viitorul apropiat economia s-ar putea redresa. Ne întrebăm dacă în calitate de continent ne dăm seama ce s-a abătut asupra noastră".
Cu toate acestea lumea e din ce în ce mai bogată. Clasamentul realizat de Credit Swisse ne spune că cele mai bogate naţiuni se află, bineîneles, în Occident. În fruntea clasamentului se află Elveţia, cu o medie de 513.000 de dolari, urmată de Australia, Norvegia şi Luxemburg.
În lumea întreagă, două treimi din persoanele adulte posedă bunuri pentru o medie de 10.000 de dolari. În Rusia, 110 persoane ţin în mâinile lor 35% din bogăţiile întregii ţări.
Din cele 98.700 de persoane a căror bogăţie depăşeste suma de 50 de milioane, mai bine de jumătate trăiesc în SUA, Europa aflându-se pe locul doi cu "doar" 25.000 de super bogătaşi.
Numărul milonarilor din ţările membre BRIC (Brazilia-Rusia- India- China) a urcat de la 5 la 19% în 2010.
Cu toate acestea nu China este ţara care conduce clasamentul creşterii numărului milionarilor, ci Polonia, singura ţară europeană care a reuşit să dribleze recesiunea. Însă, judecând după protestele împotriva guvernului Tusk, a impozitelor excesive care au afectat clasa medie şi a naţionalizării pensiilor private, oamenii de rând nu par a fi deloc mândri de recordul oligarhilor naţionali.
SURSA: RADOR