Fără un acord cu creditorii externi băncile elene riscă să limiteze retragerile de cash sau să se închidă cu totul. Este perspectiva care îi înspăimântă pe cei mai bogaţi dintre greci. "Cei care au ceva – sau mult – de pierdut, încep să devină nervoşi", scrie pe Twitter Patroklos Koudounis, fondator al companiei de consultanţă politică Adequate.
Un reportaj Financial Times descrie o seară la hotelul de cinci stele Semiramis din Atena, amplasat în suburbiile de lux din nordul oraşului unde reprezetanţi ai elitei, cu pahare de şampanie şi ţigări de foi, adunaţi lângă piscină unde se serbează o zi de naştere încearcă să-şi facă puţin curaj pretinzând că ţara n-ar fi pe pragul prăpastiei. Sunt doar la câteva ore după ce băncile greceşti s-au salvat cu o linie de asistenţă specială de la Banca Centrală Europeană, iar furia lor se îndreaptă împotriva propriilor guvernanţi, adepţi ai stângii radicale, câştigătoare în alegerile parlamentare de la începutul anului. "Guvernanţii sunt incompetenţi şi distrug ţara deoarece sunt comunişti şi nu înţeleg realitatea", spune Maria, de profesie bancher. Tot ea se încurajează apoi. "Trebuie să se încheie un acord. UE trebuie să ne salveze! Nu-i aşa?", continuă ea în timp ce se joacă cu lănţişorul de aur de la gât.
Doar că nu este război civil…
Pentru cei mai prosperi dintre greci, viaţa fără euro este de neimaginat. Moneda unică le-a înlesnit cumpărarea de proprietăţi sau obiecte de lux în Europa după cum le-a fost mai uşor şi să-şi trimită copiii în străinătate la studii. Pe marginea piscinei oameni de afaceri, politicieni, oameni din lumea academică şi din cea mondenă şuşotesc despre cum băncile s-ar putea închide sau limita retragerile de cash. Sunt disperaţi şi singurul lor optimism este legat de liderii din zona euro care le-a putea veni în ajutor.
Pe plan intern nu au nicio speranţă! Grecia doar că nu este în război civil însă societatea este profund divizată între stânga şi dreapta. Criza financiară redeschide răni nevindecate peste generaţii. Suporterii actualului premier Alexis Tsipras spun că apartenenţa la zona euro doar a adus inegalitate socială şi a pus pe butuci bugetul naţional. Ei vor ca ţara să îi sfideze pe creditorii externi şi să pluseze în negocieri astfel încât să obţină cât mai mult de la liderii europeni despre care spun că sunt înspăimântaţi de consecinţele unei dezintegrări a zonei euro.
Cei mai mulţi dintre greci nu au nimic de pierdut
"Clasa muncitoare, fără bani de cumpărături şi având conturile bancare goale nu are nimic de pierdut", aminteşte Koudounis contextul în care majoritatea cetăţenilor este dispusă să sprjine pe mai departe guvernul stângii radicale. Mai mult decât atât, sondajele arată că jumătate dintre aceştia sunt gata să accepte ca liderii lor să meargă încă şi mai departe şi să scoată ţara din zona euro.
Prin contrast, cei care au avere simt un "pericol extrem" şi sunt gata să treacă şi peste confortul lor obişnuit ieşind să protesteze în stradă, mai spune consultantul politic, el însuşi participant la o manifestaţie proeuropeană joia trecută la Atena.
O hemoragie de bani de peste 100 miliarde euro
Teama cea mai mare a bogaţilor este legată de reintroducerea unui control al capitalului. Deja aceştia au mutat o mare parte din bani în străinătate. Un grafic oferit de publicaţia The Telegraph indică faptul că depozitele au coborât de la un maxim de peste 237 miliarde euro la jumătatea anului 2009 către un minim al ultimilor zece ani de 133 miliarde euro în aprilie a.c. După retragerile agresive din săptămânile recente deponenţii mai au în băncile elene numai 120 miliarde euro conform ultimelor date oferite de portalul financiar Zero Hedge, acestea fiind deja mai mici decât asistenţele de mai multe tipuri din partea autorităţilor de politică monetară şi care se cifrează la 125,8 miliarde euro.
"Este ca în ultimele zile ale Romei"
"Fiecare are propriul plan", spune Dimitris Paraskevas, şef al unei mici firme de avocatură din Atena. "Oamenii şi-au scos banii din bancă având gândul că vor face ceva cu ei… Am un prieten care cu succes şi-a cumpărat acţiuni. Alţi oameni pur şi simplu îşi iau de mâncare", a continuat acesta. Avocatul însuşi are un plan de a-şi trmite mama în vârst de 79 de ani la casa sa din Londra dacă lucrurile se înrăutăţesc. Tot acolo şi-a deschis un cont bancar pentru afacerea sa. "Dacă introduc măsuri de control al capitalului va fi cu adevărat un coşmar. Va urma o sărăcie cumplită", mai spune el. Se întoarce către petrecere unde tocmai vin cocktail-urile. "Este ca în ultimele zile ale Romei, nu-i aşa?", remarcă un alt oaspete atunci când ajung platourile cu îngheţată în care trufele sunt stropite cu whiskey. Râzând, oamenii se îndreaptă spre ringul de dans. "Va fi însă un acord. Sunt sigur că va fi un acord!", adaugă participantul la petrecere.