Săptămână costisitoare pentru cei mai bogaţi oameni ai planetei. Conform indicelui Bloomberg, primii 400 dintre aceştia au pierdut nu mai puţin de 182 miliarde dolari odată cu căderea preţurilor unor active de risc în pieţele internaţionale. Datele proaste privind producţia manufacturieră din China venite vineri au accelerat aceste scăderi, Bursa de la New York pierzând peste 3% la nivelul capitalizării. În ultima zi de tranzacţionare a săptămânii "gaura" din portofoliile bogaţilor s-a ridicat la 76 miliarde dolari. "Pentru ei este o fracţiune dintr-un procent, însă 182 miliarde dolari este un număr mare", a comentat John Collins, director de investiţii la Aspiriant, firmă care oferă consultanţă pentru fonduri cu active în administrare de 8 miliarde dolari. "O săptămână ca aceasta se resimte rău, dar când te uiţi mai de sus, în tabloul general, nu este un dezastru sub nicio formă", a adăugat el.
Cel mai mare recul l-a consemnat chiar investitorul legendar Warren Buffett al cărui portofoliu a pierdut 3,6 miliarde dolari, echivalentul de pierdere de capitalizare deb 5% a firmei sale Berkshire Hathaway Inc. Printre marii pierzători, cu un minus de 237 milioane dolari, se numără şi Ivan Glasenberg, şeful executiv al companiei miniere Glencore ale cărei acţiuni au atins pe bursă un minim al ultimilor 13 ani. De la începutul anului, averea sud-africanului a scăzut cu 40%, pe fondul acestei prăbuşiri. Cei mai bogaţi 26 de oameni ai Chinei au consemnat în această săptămână o reducere de 18,8 miliarde dolari a portofoliilor lor pe fondul devalorizării yuanului şi a declinului pieţei din Hong Kong. Cel mai lovit dintre aceştia, cu 3,5 miliarde dolari pierduţi este Wang Jianlin, proprietarul Dalian Wanda Commercial Properties Co.