Bogații României, vânați de Fisc

Bogații României, vânați de Fisc! Potrivit noii măsuri, cei care nu și-au declarat toate veniturile vor avea un impozit de 70% asupra sumelor nedeclarate, începând cu luna iunie.

Această modificare a Codului Fiscal face parte din efortul de combatere a evaziunii fiscale și de promovare a conformității fiscale.

Conform noii prevederi, cei care au primit deja notificări sunt obligați să furnizeze documente relevante privind situația lor fiscală și să identifice sursele de venituri.

Această inițiativă poate fi văzută ca o încercare a autorităților fiscale de a promova o mai mare transparență fiscală. ANAF încearcă, totodată, să obțină venituri suplimentare din impozitele corecte.

ANAF
ANAF / SURSA FOTO: News18.ro

ANAF îi verifică și pe soții sau frații care sunt asociați în firmele din România

Amintim că ANAF pregătește, de asemenea, verificări pentru soții sau frații care sunt asociați în firmele din România, conform anunțului făcut de Marcel Boloș, ministrul Finanțelor. Propunerea, concepută pentru a crește veniturile bugetare, provine tot de la ministrul Finanțelor.

Mai exact, acesta a sugerat eliminarea posibilității ca două firme sau două microîntreprinderi din aceeași familie să beneficieze de impozite reduse de 1% sau 3% pe cifra de afaceri.

În schimb, în cadrul aceleiași familii, va fi permisă o singură microîntreprindere. Cealaltă firmă va fi supusă impozitului pe profit de 16%. Scopul este obținerea unor venituri mai mari pentru bugetul statului.

Astfel, ministrul Finanțelor afirmă că instituția pe care o conduce își îndreaptă atenția către soții sau frații celor care dețin firme în România. Accentul se pune pe impozitele pe care le vor plăti antreprenorii români care își dezvoltă afacerile în cadrul familiei.

De asemenea, ANAF va efectua verificări în acest sens. Putem lua ca exemplu situația în care doi soți sunt asociati într-o firmă de contabilitate și o firmă specializată în producția de prăjituri, iar unul dintre soți se ocupă de contabilitatea firmei partenerului. Atunci, una dintre aceste firme va fi supusă impozitului de 1 sau 3% pe cifra de afaceri.

Aceasta este cunoscută sub numele de impozit pentru microîntreprinderi. În același timp, cealaltă companie, indiferent de nivelul cifrei de afaceri, va fi supusă impozitului pe profit de 16%.

În situația în care discutăm despre un frate și o soră, care pot avea, de exemplu, nume diferite, cele două microîntreprinderi nu pot fi înregistrate în cadrul aceleiași familii. Astfel, una dintre ele va trebui să plătească impozitul pe profit. Mai multe puteți citi aici.