Bogaţii Statelor Unite stau la coadă pentru a scăpa de cetăţenia americană

Numărul americanilor bogaţi care renunţă la cetăţenie a crescut de şapte ori în cei patru ani de la demararea campaniei împotriva evaziunii fiscale. Circa 1.780 de expatriaţi au renunţat anul trecut la cetăţenia lor la ambasadele SUA, în creştere de la 235 înregistraţi în 2008, potrivit cifrele din Registrul Federal american citate de Bloomberg.

Ambasada SUA din Berna a fost nevoită să aloce resurse suplimentare pentru a face faţă cererilor numeroase de renunţare la paşaport din partea cetăţenilor americani care locuiesc în Elevţia.

Statele Unite, singurul membru al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) care îşi taxează cetăţenii indiferent de ţara de rezidenţă, se află într-o campanie de identificare a evazioniştilor, în încercarea de a reduce deficitul bugetar.

Evitaţi de băncile elveţiene şi confruntându-se cu o legislaţie mai dură în ceea ce priveşte declaraţiile de venit, tot mai mulţi dintre cei 6 milioane de americani care trăiesc în străinătate au început să se gândească serios la costul deţinerii unui paşaport american.

"A început cu scandalul de la UBS şi cu faptul că băncile non-americane consideră că a devenit prea riscant să aibă relaţii cu clienţi americani din străinătate. Situaţia se va accentua, deoarece noua legislaţie va cere băncilor să cerceteze istoricul clienţilor, iar unii dintre aceştia vor face declaraţii voluntare de avere înainte de a renunţa la cetăţenie", comentează un avocat american din Zurich.

Cererile de renunţare la cetăţenie înregistrate în Elveţia sunt mari deoarece expatriaţii americani se aşteaptă la un control suplimentar al afacerilor lor în urma scandalului de la banca UBS. În plus, alte 11 companii de servicii financiare din Elveţia sunt anchetate de SUA, fiind bănuite că au facilitat evaziunea fiscală.

În timpul celor 10 minute cât durează renunţarea la cetăţenia americană, personalul ambasadelor îi întreabă pe solicitanţi dacă acţionează voluntar şi dacă înţeleg implicaţiile renunţării la paşaport. Ei plătesc o taxă de 450 de dolari, iar în trei luni primesc un certificat prin care se atestă că nu mai sunt cetăţeni americani.