„Probabil cei mai mulți știu că am o slăbiciune pentru pisici. Când vin acasă după o zi grea, câteva minute alături de ele îmi aduc acea liniște dulce, atât de importantă pentru a merge mereu mai departe! De aceea, când văd că ele suferă, simt că totul este pe dos și că o parte din mine nu își găsește locul.
S-a aflat povestea lui Boris, motanul pe care l-am dus în fiecare zi la tratament pentru o boală grea și crudă: peritonită infecțioasă felină (PIF). Ca o ironie, este cauzată tot de prezența unui tip de coronavirus (felin, desigur). Fiind foarte agresivă, PIF are o rată foarte ridicată de mortalitate. Cu toate acestea, având în vedere rezultatele promițătoare ale unor tratamente noi, ne-am asumat să parcurgem acest tratament ca ultimă speranță. Timp de 84 de zile, sărăcuțul a suportat ca un campion injecție după injecție, iar rezultatele au apărut, simțindu-se evident mai bine. Lichidul acumulat în abdomen specific formei umede de PIF s-a diminuat aproape până la dispariție iar starea lui generală ne-a dovedit că efortul nostru nu era în zadar.
Cu toate acestea, după finalizarea tratamentului, inclusiv pentru că simptomele au debutat cu multe luni înainte, abdomenul lui Boris s-a umflat din nou, iar toate semnele ne arată că boala nu și-a spus ultimul cuvânt. Știam că există oricum riscul acesta și că este mai dificil atunci când nu se intervine timpuriu. Acum îl privesc în ochi în fiecare zi când vin să îl pun la pieptul meu, în camera unde l-am izolat de toate celelalte pisici. Și în acei ochi galbeni și mari citesc că își dorește mult să trăiască și că nu știe ce se întâmplă cu el.
Dar cazul său nu este nici pe departe singurul. Sunt foarte multe pisici, chiar de vârste fragede, care suferă la fel. Câțiva dintre cei bolnavi apar în poza de la acest anunț. Sunt mulți oameni care cunosc prin ceea ce am trecut și trecem și noi, oameni care asemenea nouă au cheltuit atât cât au putut ca să salveze viețile micilor blănoși care le-au ajuns la inimi de unde nu mai pot pleca. Și mai sunt cei care ar dori să poată face mai mult dar nu reușesc din pricina implicațiilor financiare foarte serioase.
Motivați fiind de exemplele de succes, de toate cazurile pisicilor care s-au vindecat după ce nimeni nu le dădea nicio șansă, ne dorim să continuăm această luptă. Oricât ne-am dori să fie un tratament simplu și accesibil, realitatea este alta și doar cu sume ce ajung la sute de lei pe săptămână se poate merge mai departe. Iar aceasta pentru un singur caz.
Astfel, dincolo de al nostru Boris și de situația lui actuală, fac apel la voi toți să ne sprijiniți în acest demers după cum se poate (inclusiv cu o distribuire în absența unei donații), astfel încât să încurajăm mica speranță pe care o au și aceste pisicuțe, dar și prietenii lor cu două picioare. Niciunul dintre noi nu poate fie împăcat sufletește știind că ar fi putut face, poate, ceva mai mult. Dar există pentru fiecare un punct dincolo de care nu mai poate trece fără ajutor. Și cum lucrurile mărețe se fac în echipă, sperăm să fiți alături de noi (Iulia Covor și Adina Vladut – OneVet) pe acest drum.
Informațiile pentru donații sunt următoarele:
Paypal: adina@onevet.ro
Cont lei: Vladut Adina RO40RZBR 0000 0600 1176 2087
Cont euro: Vladut Adina RO05RZBR 0000 0600 2167 8930
Revolut: +447493527424 cu mențiunea „pisoi pif”
Vă mulțumesc pentru atenția acordată”, a scris Bogdan pe pagina sa de Facebook.