Bogdan Aurescu a anunțat o nouă contribuție a României, de peste 800.000 de dolari, în sprijinul Ucrainei

Bogdan Aurescu

SURSĂ FOTO: Facebook, Ministerul Afacerilor Externe

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat la o sesiune a Comisiei NATO-Ucraina (NUC). Aceasta are loc luni și marți la Bruxelles. Cu acest prilej, a anunțat o nouă contribuție a României în sprijinul Ucrainei.

Principalele teme abordate în cadrul sesiunii au fost situaţia de securitate din Ucraina ca urmare a agresiunii Federaţiei Ruse şi implicaţiile războiului în planul securităţii regionale şi euroatlantice, sprijinul politic şi practic al NATO şi al aliaţilor pentru statul partener şi eforturile sale de apărare, precum şi stadiul reformelor interne din Ucraina, a transmis MAE.

S-a discutat, de asemenea, despre necesităţile de sprijin consolidat ale autorităţilor de la Kiev şi populaţiei ucrainene, cu relevanţă şi pentru pregătirile aliate în curs pentru Summitul NATO de la Vilnius, care va avea loc pe 11 şi 12 iulie.

În cadrul intervenției sale, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat importanţa organizării reuniunii Comisiei NATO-Ucraina, în urma demersurilor susţinute ale Secretariatului Internaţional al NATO, sprijinite activ şi de România, se mai arată în comunicat.

Acesta a pledat pentru consolidarea în plan politic a relaţiilor NATO-Ucraina, inclusiv prin propunerea de creare a unui mecanism aprofundat de consultări politice între NATO şi Ucraina şi transformarea Comisiei NATO-Ucraina într-un Consiliu NATO-Ucraina, cu competenţe sporite faţă de actuala Comisie, care să susţină reformele necesare din Ucraina şi creşterea interoperabilităţii cu Alianţa Nord-Atlantică, precum şi să faciliteze drumul spre aderare al acestei ţări.

România, contribuție de 830.000 de dolari pentru Ucraina

Bogdan Aurescu a evidenţiat angajamentul autorităţilor române de a continua susţinerea fermă a Ucrainei, pe toate dimensiunile, inclusiv pentru aspiraţiile sale euroatlantice, în baza susţinerii de către ţara noastră a politicii NATO a Uşilor Deschise, inclusiv în baza deciziilor luate la Summitul Nord-Atlantic de la Bucureşti din 2008.

Ministrul român de Externe a încurajat intensificarea sprijinului aliat şi NATO pentru Ucraina, atât în plan politic, cât şi practic, şi a prezentat sprijinul multidimensional substanţial oferit Ucrainei de ţara noastră, inclusiv în ceea ce priveşte interconectarea transfrontalieră, care va fi importantă şi în etapa reconstrucţiei.

Oficialul a anunţat o nouă contribuţie a României în sprijinul Ucrainei, în valoare de 830.000 de dolari, pentru Fondul voluntar privind Pachetul de Asistenţă Cuprinzătoare pentru Ucraina (NATO-Ukraine Comprehensive Assistance Package Trust Fund), informează MAE.

Potrivit sursei citate, această nouă contribuţie ilustrează angajamentul solid şi consecvent al României faţă de Ucraina şi vine în continuarea contribuţiei financiare de anul trecut (400.000 de dolari) dedicată întăririi rezilienţei şi capacităţilor de apărare ale Ucrainei.

Reuniunea Comisiei NATO-Ucraina, o dublă premieră

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat aliaţilor invitaţia de participare la prima conferinţă internaţională dedicată securităţii Mării Negre, sub egida Platformei Internaţionale Crimeea, co-organizată de către miniştrii de externe şi ai apărării din România şi Ucraina, eveniment ce va avea loc în data de 13 aprilie 2023, la Bucureşti, a mai transmis MAE.

Reuniunea Comisiei NATO-Ucraina a marcat o dublă premieră, fiind prima sesiune ministerială NUC din ultimii şase ani şi prima reuniune oficială a NATO, cu participarea Finlandei ca membru cu drepturi depline al Alianţei.

Ucraina a fost reprezentată de către ministrul Afacerilor Externe, Dmitro Kuleba. La reuniune a participat şi Suedia, ca stat aflat în etapele finale ale procesului de aderare.